Între virtual și realitate

Prin pașii agitați ai lumii prezente mai trece câte un om ciudat și chiar nebun. În momentul în care parcurge drumul sau când se oprește nu butoneaza un telefon la nesfârșit. Nici măcar nu vorbește tare la telefon pentru ca oamenii din jurul său să-i știe viața. Este atât de ciudat încât nu face poze la mâncarea sa pentru a le pune pentru admirația virtuală. Dacă ajunge într-un loc anume nici măcar nu se etichetează și are o stare anume. Nu are niciun măcar un citat înțelept și nici nu educa “proștii” ca să-i învețe despre marile lui realizări. Oricat pare de nebun nu scrie nici măcar urări de “La mulți ani” bunicii, soacrei, copiilor, șoriceilor sau pisicilor din casă. Pentru a nu mai scrie că nici măcar nu știm progresele animalelor și a copiilor în general. Habar nu avem dacă este îndrăgostit, stilul de muzică pe care-l ascultă sau dacă are cel puțin un talent în viața aceasta monotonă. Dacă și-a schimbat mobila în casă sau dacă și-a cumpărat vreo mașină sau măcar un măgar chiar nimeni nu cunoaște aceste aspecte. O carte pentru a fi recomandată sau o bicicletă recent cumpărată și nici măcar o manea nu postează. Căsătoria sau divorțul, dezamăgirea sau tristețea nici acestea nu le știm. Nu comentează vorbele unor persoane și chiar cu nimeni nu se ceartă. Dacă are ochelari, o freză nouă sau a rămas fără mustață nu cunoaștem.

Ajungem ca să ne dăm seama cât de periculoși sunt puțini oameni care nu au Facebook, Instagram, Tik Tok sau Twitter. Aceste persoane nu există practic dacă nu dau semne virtuale și nici certificatul de naștere, buletinul sau carnetul de șoferi nu au valoare atât timp cât virtual nu sunt prezenți. Oare cum poate o persoană să suporte să nu fie subiectul unor bârfe sau invidiei și să nu se certe chiar cu nimeni? Este imposibil ca să mai respirăm dacă nu suntem raportați, blocați sau șterși de cel puțin o persoană și să facem o competiție acerbă cu cineva în tastatură atunci când ne vărsăm nervii făcuți în viața reală.

Și totuși aceste persoane chiar există pentru că fericirea adevărată nu este arătată lumii ci se simte în suflet. Sunt oameni foarte puțini ca număr care nu sunt dependenți de telefon sau virtual și duc o viață liniștită și frumoasă cunoscută de oamenii din realitatea lor. Pentru că și relațiile virtuale sunt prea sărace pentru a putea cuprinde un zâmbet, o îmbrățișare sau orice alte atingeri ale sufletului nostru. De prea multe ori ne mințim pe noi când scoatem la iveală icoane demne de urmat și priveliști rare pentru ceilalți muritori atunci când sufletul ne plânge în interior. Dacă am fi sinceri față de noi ar fi pline platformele de socializare de versuri scrise de George Bacovia sau cel puțin de Ion Minulescu “Nu sunt ce par a fi…”. Așa suntem noi cu noi fără alți oameni și postam caviar la masă atunci când mâncăm numai pufuleți. Pentru a avea o viață chiar frumoasă este nevoie ca să ne deconectam mai mult din viața virtuală și dăm sign in în realitate. Senzațiile și sentimentele noastre ne vor mulțumi anticipat și sincer pentru gusturile noastre. Poate așa lumea nu mai minte așa frumos și spune un adevăr dureros neacceptat de majoritatea dintre noi. Așa este viața făcută este fericit unul și postează o sută!