Un pahar de filosofie cu Seneca

Am încetat să-mi mai fac griji pentru tine. „Ce zeu, întrebi tu, ai luat chezaş?” Desigur, pe cel ce nu amăgeşte pe nimeni: un spirit care iubeşte dreptatea şi binele. Partea cea mai bună din tine se află în siguranţă. Soarta îţi poate face rău: numai că – şi acesta e lucrul important – nu mă tem că tu ai putea să-ţi faci singur rău. Mergi înainte pe calea pe care ai pornit şi rînduieşte-te pentru felul acesta de viaţă, de seninătate, nu de moliciune. Prefer să trăiesc rău decît în moliciune – să înţelegi prin „rău” ce se înţelege de obicei: aspru, cu greu, cu trudă.

De atîtea ori auzim cum viaţa unuia este apreciată şi invidiată: „trăieşte în puf”; numai că asta înseamnă: „e un om moale”. Spiritul încetul cu încetul se moleşeşte şi se vlăguieşte, deopotrivă cu trîndăveala şi lenea în care zace. Şi atunci? Oare un om adevărat nu ar trebui să prefere convieţuirea cu asprimile vieţii? Cei fragili preferă să stea în puf; iar apoi se tem de moarte, după chipul căreia şi-au croit viaţa. Este o mare deosebire între a sta în puf şi mormînt. „Şi atunci?”, întrebi tu. „Nu este mai bine să zaci în tihnă decît să te tot răsuceşti prins în treburi?” Merită deopotrivă să fie urîte şi zbaterea şi toropeala.

Pentru mine, cel care zace între parfumuri este mort, ca şi cel atîrnat în cîrlig; tihna fără de studiu este moarte, e viaţa unui om îngropat de viu. Şi apoi, la ce bun să te retargi? De parcă pricinile de îngrijorare nu te-ar urma chiar de treci mările. Există poate vreun ascunziş în care nu intră teama de moarte? Un loc atît de bine apărat şi departe de toate, unde se poate trăi în linişte, fără teama de durere? Oriunde te-ai ascunde, relele omului te vor înconjura cu vuietul lor. Multe se află în afara noastră şi ne dau tîrcoale ca să ne amăgească ori să ne chinuiască, multe se află înăuntrul nostru şi ne frămîntă chiar în singurătatea deplină.

Se cuvine să facem din filozofie o fortificaţie, un zid de nestrăpuns, pe care soarta nu-l poate înfrînge nici măcar venind la asalt cu multe maşinării de război. Spiritul care a părăsit tot ceea ce se află în afara sa, ocupă o poziţie inaccesibilă şi se apără pe stînca sa; nicio lovitură nu o va atinge. Soarta nu are braţele lungi aşa cum am crede: îi prinde numai pe cei care se agaţă de ea. Ramîi cu bine.

Seneca