Sunt doar simple cuvinte scrise între fulgii de zăpadă și stropii de ploaie. O agitație profundă pornită din entuziasmul unei zile obișnuite și încheiată cu împlinirea că am încheiat-o cu bine. Dintre vorbele spuse rămân doar împlinirile unor vremuri care tocmai au trecut. Un anunț al unui furt și cu bani găsiți în mod miraculos ajungând din nou la obișnuita afirmație “nu mai învață nimeni “. Un râs revine în minte însoțit de un zâmbet amar care încununează ideea unui sistemul de educație care nu mai aparține învățării. Este doar un prilej de socializare cu un program fix încheiat la o anumită oră. Un fenomen social care-și pierde exercițiul memoriei și al dezinteresului regăsit între formele obișnuite cotidiene. Totuși o voce fermecătoare spune că nu există generalizare. Totuși cineva încă mai învață în tumultul sistemului de educație. Erau ultimele cuvinte care însoțesc cortegiul către obișnuitul autobuz. Cuvinte banale pline de senzațiile obișnuite însoțesc și ultimele gânduri ale navetei. Liniștea se așterne și doar sunetul autobuzului și câteva vorbe fără un înțeles însoțesc umanitatea. Nici măcar un zâmbet și razele soarelui străpung din nou atmosfera unei zile care-și găsește obștescul sfârșit. Cuvinte banale care așteaptă weekendul și multiplele pauze, toate pentru a se repeta fără un final al percepției prezente. În rest și scrise pierd din semnificația lor. Noroc că durerea mișcării încă persista căci altfel și ziua și cuvintele poate ar fi mai multe..
Sensibilități 