Eu m-am născut din părinți de la sat/ acolo unde oamenii te salută imediat ce pe uliță ai intrat/ te întreabă de familie și sănătate/ și de viață și dacă sunt bune toate. Acolo unde toată lumea te salută/ și nu uită să-ți spună un Doamne ajută/ unde oamenii se ajută la nevoie/ și nu au un interes până îți intra în voie. Parcă și acum văd banca unde oamenii se întâlneau/ și vorbe despre sat își mai spuneau/ chemând pe fiecare să se adune/ să-și spună problemele și câte mai erau pe lume. Nu exista invidie și ură/ nici răutate fără măsură/ oamenii munceau din zori și până seara/ indiferent dacă era iarnă sau doar vara. Astăzi satele sunt mai triste/ casele sunt tot mai abandonate/ așa cum omenia a dispărut din noi/ ești căutat omule doar când au alții nevoi. Bisericile din sat sunt tot mai goale/ în oraș dacă ai valori sau rușine ești un coate goale/ Doamne de ce ai mai făcut oraș/ dacă satul este tot mai golaș? Cuvântul dat nu mai este lege/ oamenii dacă fac bine numai rău ajung să mai dezlege/ dacă ești harnic ești doar un anonim/ iar tradițiile și obiceiurile mai mult ale străinilor simțim. Doar relațiile pe interes și banii deschid de multe ori ale noastre drumuri/ nu mai există a cinstei vechi fumuri/ m-aș întoarce în legea fiecărui sat/ la umbra unui mar înmiresmat. M-aș întoarce, dar casele sunt goale/ nici femeile nu mai poartă catrinte și poale/ astăzi frumusețea oamenilor este vândută/ pentru țoale și averea avută.
Sensibilități 