Pot

Pot părea penibil câteodată sau chiar ridicol. Un bărbat de 41 de ani să fie atât de sensibil? Da. Este ridicol. Un om în toată firea să fie supărat că anumiți oameni i-a spus să-i lase în pace? Nu sunt supărat pe ei ci pe mine. Cu ceva trebuie să fi greșit eu dacă oamenii respectivi au cerut așa ceva, dar nu vreau să vorbesc despre ei. Cumva poate s-au simțit rău dacă au spus așa ceva, dar nu este vorba despre ei ci despre mine. Chiar nu înțeleg atunci când trebuie să fac rău sau pe anumiți oameni dacă i-am jignit prima dată mă simt eu rău. Este chiar ridicol. Într-un fel din prea multă bunătate pe anumiți oameni care mă contactează doar când se simt rău i-aș îmbrățișa. Știu că doar atunci apelează la mine când le este rău și în rest când sunt bine nici nu știu cum mă cheamă. Numai că nu mă supăr pe ei. Îmi place să le fac bine. Tocmai acesta este defectul meu că știu că sunt folosit și permit oamenilor. De fapt știu că atunci când eu mă simt rău trebuie să mă autoincurajez. În realitate numai așa funcționez cu vorbele mele de autoincurajare. Nu am nevoie de descărcări ci doar de sport și de mine. Într-o zi cineva mi-a spus că nu înțelege sportul. De fapt cred că nu înțelege viața. Atunci când văd oameni bătrâni care fac sport mi se pare viața plină de sens. Un om care este tot mai optimist în ceea ce priveşte moartea. Într-un fel îmi plac oamenii în vârstă care trec strada prin locuri nepermise. Este ca și cum nu ar avea nimic de pierdut. Într-un fel îmi pare rău că nu sunt așa. Revenind la oamenii supărați pe mine. Nu înțeleg de ce aș dezvălui secretele lor. Este ca și cum m-aș trăda pe mine. Păcat că nu mai pot să-i îmbrățișez. În neputința lor doar atât au știut și putut. În fine. Așa sunt eu într-o zi în care partea profesională se desprinde de mine spre a face loc săptămânii viitoare. Oricum nu mă aștept la nimic bun…