Poate că mai am câteodată nevoie de tine/ dar este doar un secret al meu și a Lunii/ nu vreau să crezi că te vreau înapoi/ căci ești doar o iluzie a vieții imposibile. Te scot câteodată din al amintirilor sertar/ zâmbesc și rad de glumele noastre/ te ascund atunci când supărările noastre mă urmăresc/ și te îmbrac din nou în haina uitării. Oamenii așa sunt mulți/ chiar dacă au fost și buni și răi/ după un timp tot mai revin/ pentru ca într-o zi să nu le mai cunoaștem chipul. Într-o zi în mod misterios/ le zâmbim nu pentru ceea ce sunt ei în prezent/ ci pentru ceea ce ei au trezit în noi/ astăzi parcă acele vremuri nici nu mai există. Sunt doar adieri de amintiri/ scrise când iarna răscolește timpul/ din vremurile când oamenii erau demni eroi/ astăzi cu drag amintirea lor mai persistă. A dori trecutul înapoi/ este doar o vagă consolare/ a oamenilor care au plecat/ trântind ușa și a ne lăsa câteodată în visare. Vinovați suntem și noi/ căci am sperat ca să devenim posibili/ astăzi fiind și realist/ mulțumesc oamenilor care au plecat pentru că astăzi mă hrănesc din dulciurile unor amintiri.
Sensibilități 