România

România nu este a mea și nici a celor care citesc aceste rânduri. Ea nu este categoric a acelora care au furat-o și au vândut-o pentru a se îmbogăți și astăzi își spun oameni politici. România nu este a șpăgii, corupției și hoției românilor. Nu este țara gropilor și a drumurilor înfundate. Țara mea nu este pentru batjocura străinilor și pentru jocul lor de interese perfid și lipsit de orice scrupule. România nu este țara voturilor obținute în schimbul uleiului, fainei sau a unui grătar. Nu este țara patriotului de 24 Ianuarie sau 1 Decembrie și care în restul zilelor o huleste. România este o moștenire din timpul lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara și Mihai Viteazul care a luptat pentru neatarnare și independența. Este țara lui Vlad Țepeș care a luptat pentru cinste și corectitudine. Aparține lui Ion Neculce și Miron Costin care au descris-o ca nimeni alții. România este o poezie a lui Mihai Eminescu, George Coșbuc, Vasile Alecsandri sau Octavian Goga. O poveste care a fost scrisă de Ion Creangă cu momente și schițe a lui Ion Luca Caragiale sau o piesă de teatru a lui Dimitrie Bolintineanu sau Barbu Stefanescu de la Vrancea. Chiar este o Coloana a Infinitului lui Constantin Brâncuși sau un cântec a lui Ciprian Porumbescu, George Enescu și Dinu Lipatti. România este țara a acelora care i-au scris geografia ca Dimitrie Cantemir sau istoria ca Nicolae Iorga. Pentru că de fapt țara aceasta carpato-danubiano-pontica este țara acelora care au vorbit-o de bine întregii lumi și care nu s-au rușinat de ea nici în cele mai grele momente ale ei. România a fost opera țăranilor care i-au muncit din greu pământul și a soldaților care și-au vărsat sângele pentru ea. Noua astăzi această țară nu ne aparține. Noi nu suntem demni de țara numită România cât timp hoții ne conduc și străinii au averea țării. A lăsa urmașilor noștri ceva ce nu ne aparține este ca și cum i-am lăsa orfani de țară și deci de părinți și identitate. Avem doar un tricolor, dar culorile nu ne aparțin. Cântăm un imn “Deșteaptă-te, române ” și noi continuăm să dormim. Iubim tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Paște și sărbătorim Halloween și Ziua Recunoștinței. Ceea ce este cel mai grav sărbătorim România și ne rușinam de ea și la proba mândrie națională suntem doar o caterincă. Țara aceasta nu va fi demnă de noi decât atunci când vom fi din nou Vlad Țepeș și revoluționari de la 1848-1849 unindu-ne într-adevăr cu toții ca în sublimul an 1918. Numai că social suntem tot în vara anului 1940 când ne pierdem pe noi în fața străinilor fără nici un glonte ci doar cu strigăte de revoltă pe care nu le mai aude nimeni, nici măcar noi.