O poezie despre un pisoi sărman


Un pisoi sărman, a mers pe stradă și a plâns încet.
Ponosit, cu o ureche și cu o labuță dureroasă.
Coada atârnată, ochi nefericiți,
Și în ei o lacrimă tremură ca o mărgăritare.

Nimeni din jur nu l-a observat.
Și dacă l-au observat, au mormăit!
A fugit când cât a putut,
Cutreierând străzile în lung și-n lat,
S-a gândit cu tristețe: „Sunt un ciudat”.

Așa că a mers, a mers pe marginea drumului
Și deodată a văzut două picioare uriașe în fața lui.
Cu frica de moarte pisoiul, a închis ochii, iar
bărbatul s-a aplecat și a spus:
„Ce pisoi frumos! Vino cu mine, vei fi fericit!

Se aplecă și întinse mâna spre el.
A fost prima dată când a ținut o pisică în mâini.
S-a uitat la cer, crezând că plouă dar, nu ploua, erau lacrimile pisoiului care plângea de fericire.

Fie ca fiecare pisoi fara adapost sa intalneasca o astfel de persoana! Mi-aș dori ca toate animalele să-și găsească o familie. Pentru ca toată lumea să aibă speranță, mâncare, adăpost, afecțiune și iubire. (Text preluat)

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: