La un semn al alarmei gândurile noastre se trezesc în vâltoarea unui sunet strident care în cele din urmă se oprește. Este noapte afară și doar o lumină la un bloc da semne de viață. O cafea și o țigară odată consumate precum și mâncarea sănătoasă deja gustate conform orarului obișnuit ne îndeamnă spre îmbrăcarea obișnuită. Încălțate și cu geanta în spinare coboară ușor scările deschizând ușa zilei. Pășind grăbite nu găsesc nicio formă de viață pe trotuar ci doar autobuze care sună frenetic. În stație deja încep să se liniștească fiind întrerupte de o voce cunoscută. O poveste sau două și autobuzul deschide iar ale lui uși întocmai ca gândurile să coboare pentru a ajunge în gara viselor interzise. Punctual ca de obicei autobuzul pornește, iar gândurile încep să se împrăștie în toate părțile lumii trăite. Dispar odată cu liniștea pe cele patru roți care dezvăluie luminițe fără un număr anume. Un accident nici nu stârnește curiozitatea și totuși se văd sclipirile destinației. Coborând încet se adună după posibilități pentru a se întrerupe greoi. După un timp se regrupează și pornesc prin ploaia atipică mijlocului iernii. Din nou se îmbarca mai amețite pentru a visa despre lucrurile care vor fi optimiste. Un răgaz și picioarele cunosc iar ploaia pentru a se întâlni cu un turn unde amabilitatea și noul și-au dat mâna. Ajunse într-o lume cunoscută și totuși străină experimentează momentele cu zâmbetul pe buze. Se îmbarca iar împreună cu geanta senzațiilor cotidiene vorbind și ajungând iar în lume. Tresar când cuvintele păcătos și masaj stârnesc râsetele unor oameni în vârstă. O femeie cu un braț de flori caută un loc mai bun pentru vânzarea iubirii și a recunoștinței. Coboară iar într-o primăvară ciudată pentru a ajunge acasă și a scrie întocmai aceste rânduri. Acestea sunt gândurile noastre, un praf din timpul petrecut printre ploaie și raze ale soarelui dintr-o primăvară care ar fi trebuit să fie mijlocul unei ierni neînțelese de oameni.
Sensibilități 