Dintre dramele orașului Târgu Mureș


În banalul zilelor noastre uităm să ne apreciem viața și tot ceea ce avem. Din acest motiv am întâlnit aceste rânduri scrise de Vlad Bobis pe o pagină de Facebook din orașul Târgu Mureș:

“Sculptorul Szabo Gheorghe, în vârstă de 78 de ani, doarme pe străzi.
L-am văzut azi în Târgu Mureș în stația Braseria Universității (lângă Zambara). A fost dulgher, tâmplar și sculptor, iar acum tot ce își dorește e să aibă unde să pună capul pe pernă noaptea și unde să se trezească și să sculpteze ziua.
Nu cerșea, dar m-am oprit să îl ajut să treacă peste o groapă din trotuar. Avea nevoie de la Profi de saci menajeri ca să se învelească în ei când e frig…
Îl găsiți în parcul de lângă Zambara, stând pe un carton întins pe o bancă, dacă vreți să îl ajutați cu orice. Noaptea, când e frigul mai mare, merge la centrul pentru persoane fără adăpost.
Am încredere în oamenii buni din Târgu Mureș! Putea fi tatăl/bunicul oricui, dar cel mai trist e cum e tratat un om care vrea să mai muncească la 78 de ani!”

Am spune că este mai mult decât dramatic. Un om al frumosului care a creat atât de multe statui ajunge pe străzi doar la mila trecătorilor pentru a-și cumpăra saci de gunoaie pe care să doarmă. În cel mai bun caz se bucură de un somn la Adăpost unde, în cel mai bun caz, primește o masă caldă. Câți oameni nu sunt de genul acesta pe stradă în România și pe noi mai tare ne-au sensibilizat ucrainienii decât oamenii noștri vagabonzi. Indiferent din ce motive ajung la mila trecătorilor pentru un 5 lei cât costă o pâine și dacă au noroc nu dorm afară în nopțile, cel puțin de iarnă. Poate că ar fi nevoie să se trezească conștiința noastră altruista în special în privința propriilor noștri vagabonzi, mai ales a celor bătrâni care după o viață de muncă ajung pe străzi. Să nu mai așteptăm de la statul român, care oricum face prea puțin, să realizeze lucruri și așa cum ne-a sensibilizat războiul din Ucraina să ne miște în interior victimele păcii din România. Dacă nu pentru sufletul nostru cel puțin pentru a primi puncte pozitive în Rai. Oricum de multe ori aruncăm haine, mâncare sau orice altceva de care nu avem nevoie. În loc să le aruncăm mai bine să le dăruim vagabonzilor, indiferent de etnie cel puțin pentru bunătatea sufletului nostru. Dumnezeu să ne ajute!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: