










Atunci când vrem să cunoaștem locuri frumoase în orașul Târgu Mureș este suficient ca să ieșim în pădurile din jurul orașului. Din acest motiv am decis să particip la evenimentul organizat de “Eke Marasvasarhely” chiar și după o alergare de câțiva kilometri începută de dimineață. Îmbiati și de soarele care ne binecuvânta drumeția am pornit într-un grup format din aproape o sută de persoane. De la copii, la tineri și oameni în vârstă, de la oameni la câini am pornit încolonați în drumeție. Am pornit de la Platoul Cornesti, coborând până aproape de satul Livezeni, urcând pe lângă Sângeorgiu de Mureș, tot traseul efectuat prin pădure, ajungând până la vârful Terebici. Cu câteva pauze pe parcurs locul de popas a fost stabilit chiar în vârf unde anumite persoane au aprins un foc de tabără unde au prăjit slănină, cârnați sau pâine. Binenteles că au circulat și anumite sticle de licori bahice, dar nu am fost tentat de ele. Soarele, aflarea în mijlocul naturii precum și soarele de primăvară erau suficiente ingrediente pentru o drumeție reușită. La întoarcere am ajuns pe terenul vechiului poligon, trecând pe lângă “Spitalul Județean ” din orașul Târgu Mureș până la Platoul Cornesti. O atmosferă de voie bună încheiată la apusul soarelui într-o perioadă în care, chiar dacă gripa face ravagii, am preferat să-mi hrănesc spiritul, mintea și partea fizică cu aproape 14 kilometri. Mai mult nici nu avem nevoie în fața unei săptămâni de muncă mascată și suficient de imprevizibilă. Felicitări “Eke Marosvarashely” pentru lăudabila inițiativă!