Dumnezeu să te ierte, Giuanluca Vialii!


“Cea mai importantă lecṭie pe care am învăṭat-o?
Una singură, simplă. Înṭelegem importanṭa vieṭii, a lucrurilor pentru care chiar merită să luptăm/iubim, doar atunci când realizăm că suntem pe care să le pierdem. Sau când le-am pierdut deja.”

Așa a rezumat Gianluca Vialii viața. S-a născut în anul 1964 la Cremona și a activat la echipe de fotbal precum Cremonese, Sampdoria Genova, Juventus Torino și Chelsea Londra. A jucat de 59 de ori pentru naționala Italiei. De asemenea putem afirma că a fost printre jucătorii și antrenorii care au revolutionat vechiul și depășitul joc englez “Kick and Run”. Ca și antrenor secund a făcut parte din staff-ul naționalei Italiei care a devenit Campioana Europei în anul 2021. Numai că după această performanță și-a cerut concediu pentru că teribila boală, așa cum este cancerul, a lovit din nou. Într-o perioadă în care Sinisa Mihailovici sau Pele au murit ne-a părăsit astăzi și Gianluca Vialii care, la vârsta de 58 de ani a abandonat lupta împotriva cancerului la pancreas. Parcă nemiloasă a fost soarta pentru unul dintre favoriții tribunelor care numai anul trecut în vară celebra triumful Italiei la “Campionatul European ” de fotbal. Un cuplu ca și acela dintre Vialii și Roberto Mancini care aduceau trofeul european Italiei printre zâmbete și urale. La un an și jumătate distanță “Echipa Îngerilor din Rai” primește un atacant pur sânge care nu a fentat fotbalul și tribuna l-a răsplătit. Parcă nu putea să plece mai frumos Vialii decât cu un trofeu major european. Lasă, oricum ar fi, un mare gol în lumea fotbalului italian și a chiar a fotbalului mondial. Un gol care va dăinui peste veacuri prin golurile sale și bucuria de a juca fotbal. Cuvintele sunt totuși prea sărace pentru a exprima regretul în momentul despărțirii de Gianluca Vialii. Dumnezeu să-l odihnească în pace și condoleanțe, încă o dată, fotbalului italian și celui mondial !

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: