“Uneori ma simt străin de toate greșelile mele și parca zeii m-au iertat pentru toate.Numai mirosul acesta de iarba tăiată e același pe care-l cunosc din totdeauna.Ca și cerul de deasupra munților…Altădată,întreg acest peisaj îmi aparținea.Acum îl observ din afara lui.
Nicăieri nu ne vom simți mai acut vârsta decât acolo unde am copilarit.Dar tocmai în aceasta melancolie vreau sa găsesc puterea necesara de a respinge încă o data indiferenta.
Cei mai triști solitari si-au cautat o ocupație oarecare în cadrul singurătății lor,ca să le treacă timpul,în loc sa semene ceva pe malul acelui izvor din adânc,sa aștepte incoltirea semințelor și fructul.Dupa care,revenind între oameni,sa le arate rodul muncii lor.Iar oamenii vor spune,poate, ca n-avem în palma decât niște păstăi seci care nu potolesc foamea nimănui.
Atunci vom ști ca nu izvorul din adânc a fost de vina,ci noi nu ne-am priceput sa cultivam pământul sau n-am avut destulă răbdare sa așteptăm să se coacă roadele.Le-am cules verzi și ele ni s-au uscat în palma.”! -OCTAVIAN PALER - "Scrisori imaginare-Scrisoare Domnului Rilke-
Sensibilități 