Ce am face dacă am afla astăzi că de mâine nu ne vom mai putea deplasa numai într-un scaun cu rotile împins de cineva, în cazul cel mai fericit, sau neimpins de nimeni?
În goana după aur și griji cotidiene și considerandu-ne invincibili nici nu ne interesează această întrebare. Cel mult dacă observăm o asemenea persoană pe stradă sau pe trotuar simțim compasiune crezând că nu vom putea fi niciodată așa.
Totuși revenind la întrebarea de mai sus cred că în primul rând aș aprecia că mă pot deplasa singur. Aș renunța la toate piedicile, în special cele ale minții, și aș începe să mă duc așa cum mă ghidează sufletul. Poate că aș lua pe cineva cu mine care simte la fel și aș face orice care să mă facă să mă simt liber. Nu m-ar interesa părerea cuiva dezaprobatoare și nici nu mi-ar fi teamă de viață. Poate că aș citi, aș cânta sau aș cutreiera poteci și aș ajunge să obțin bani numai în urma hobby-urilor mele. Aș mânca sănătos pentru că îmi place așa și aș face sport pentru liniștea sufletului meu. Cărțile le-as citi cel puțin un timp fără să mă intereseze de un ceas anume sau de vociferarile din jurul meu. Poate când voi ajunge în scaunul cu rotile aș regreta că nu mi-am trăit viața după pofta sufletului și mi-am făcut singur piedici în realizarea ei. Și totuși încă sunt sănătos și nu mă oprește cineva în afară de mine să trăiesc o asemenea viață…
Sensibilități 