Voi care stați bucuroși la masă/ nu uitați că undeva în oraș este o casă/ unde un bătrân plânge că nu are cine să-i spună/ somn ușor dragă și o noapte bună. Sta singur și multe cuvinte ar zice/ dar soția lui într-o groapă zace/ a murit nici el nu mai știe când/ parcă ieri i-a spus ultimul lui gând. O lacrimă curge pe a lui bătrân obraz/ nu este nimeni să asculte a lui necaz/ copiii sunt plecați și au uitat de el/ el sta singur acum ca un vechi menestrel. Și-a calculat fiecare bănuț/ cumpărând din a lui pensie o pâine și un biet căsuț/ medicamentele au fost tot mai scumpe/ ar fi vrut și roșii sau carne, dar nu mai are de unde. Voi care nu știți ce este greaua povară/ singurătatea este o cale amară/ să vrei și să nu poți spune cuvinte/ ne batem joc de a noștri bătrâni și-i vrem în morminte. Singuri suntem tot mereu/ numai că atunci când suntem bătrâni este tot mai greu/ să cunoști câte sunt în lume/ să știi viața și toate relele și bune pe nume. Nimeni să nu te mai asculte/ să zică de ce nu sunt mai multe morminte/ voi care aveți pe cineva lângă voi/ apreciați și iubiți căci niciodată nu vom știi cât mai sunt cu noi. Viața este așa construită/ nimeni să nu trăiască în lume vreme multă/ și singurătatea când se așterne brutal/ începem să murim din ceea ce este vital. Sufletul nu mai are un foc/ nimeni să nu știe dacă mai avem noroc/ lent și încet devenim muribunzi/ când singurătatea este boala de care suntem suferinzi.
Sensibilități 