Doar câteva cuvinte despre fericire


De multe ori vedem fericirea ca pe un scop al vieții. Numai că ceea ce percepem decât foarte greu este că fericirea nu ne-o creăm pe drumul suferințelor altora. Nici nu o construim din orgoliu, egoism sau narcisism. Nu există doar fericirea mea și fața de suferința celorlalți simțim regrete pe care nu le demonstrăm niciodată. Fericirea este o stare a liniștii noastre interioare și nu o construim după ceea ce ceilalți oferă. Ea nu este scoasă la tarabă și o luăm pe aceea care ne este convenabilă și mai comodă. Aceasta nu este fericire pentru că nu depinde nici de ofertă, casă, bani, aspect fizic sau alte aspecte exterioare. Dacă o vedem așa ea este superficială și efemera pentru că este doar o senzație. Fericirea nu se bazează doar pe senzații ci este o stare a spiritului nostru interior. Dacă nu o împărțim prin altruism, ajutor dezinteresat și toate sentimentele pozitive ea nu există. Altfel ea nu este cimentata și poate zbura ireversibil. Numai că așa cum se spune “câți oameni, atâtea fericiri”. Așa că fericirea o construim în fiecare zi în privința propriei persoane indiferent de ceea ce avem sau urmează să avem. Ea cuprinde și mulțumirea și aprecierea pentru momentul prezent tot timpul vieții noastre. Pentru că fericirea nici nu se vinde și categoric nici se cumpără. Din acest motiv ea nu are niciun preț fiind cel important dar care l-au primit oamenii de la Divinitate din prea multă iubire pentru ei. În rest sunt doar momente cumpărate prin gesturi și vândute pe desconsiderare, manipulare și abuzuri.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: