30 Decembrie- Ziua în care a abdicat ultimul rege a României


Nu știu cum sunt unii dintre noi, dar pe mine întotdeauna în această zi de 30 Decembrie mă străbate un fior. Poate pentru că de mic copil mi s-a spus că în această zi în anul 1947 a abdicat regele Mihai. Dar să ne întoarcem în anul 1947…

În anul 1947, Romania rămăsese ultimul stat monarhic din zonă, astfel că după anihilarea brutală a partidelor istorice, guvernul condus de Petru Groza va încerca pe toate căile să-l înlăture pe regele Mihai de la conducerea statului. Prilejul a venit în noiembrie 1947, când regele a plecat la Londra pentru a participa la căsătoria prințesei Elisabeta, viitoare regină a Angliei, iar regele Mihai a împuternicit guvernul să conducă țara în lipsa sa. Acest fapt a lăsat cale liberă comuniștilor care au avut timp să-și pună planul în aplicare, astfel că după întoarcerea regelui în țară, în ziua de 30 decembrie 1947, Petru Groza, șeful guvernului, însoțit de liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, vor veni la Palatul Regal și vor solicita audiență la rege. Fără să bănuiască faptul că între timp garda regală fusese arestată şi înlocuită cu trupe ale Ministerul Afacerilor Interne şi cu soldați ai diviziei „Tudor Vladimirescu” ce fusese alcătuită în URSS, regele acceptă întrevederea cu cei doi. În cursul întrevederii aceștia înmânează regelui actul de abdicare la tron pentru a fi semnat. Atunci când regele cere lămuriri primului ministru, acesta îi răspunde tăios că dacă nu semnează actul de abdicare, atunci cei 1.000 de studenți arestați în urma unei demonstrații pro-monarhice vor fi executați. Oripilat de acest șantaj, regele semnează actul de abdicare în care era scris: „În consecință și pe deplin conștient de importanța actului ce reprezintă interesul poporului român, abdic în numele meu și al urmașilor mei la Tron, renunțând la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat. Semnat: Mihai I. Datat la București, astăzi 30 decembrie 1947”. Imediat după abdicare, România a fost proclamată republică, iar în fruntea statului a fost instalat un prezidiu compus din membrii de marcă ai Partidului Comunist .

După prăbușirea regimului comunist în urma revoluției din luna decembrie a anului 1989 mulți oameni din România au sperat în tăcere că România se va întoarce la monarhie. Numai că foștii comuniști care au preluat puterea au interzis pasirea regelui Mihai I pe pământul țării noastre în anul 1991. Securitatea a răspândit suficiente mesaje de propagandă prin care populația să nu-și dorească monarhia. Revenită târziu în țară după anul 2000 monarhia a avut un rol onorific. Între timp regele Mihai I a murit în ziua de 5 Decembrie a anului 2017 fiind înmormântat cu funeralii naționale. Din punctul meu de vedere România în anii 1990 și 1991 a ratat o șansă istorică de a-și schimba soarta și de a-i alunga pe comuniști prin alegerea ca președinte pe Ioan Rațiu și acceptarea monarhiei ca rol mediator a vieții politice. Cum însă l-a votat ca președinte pe Ion Iliescu, de care acum face caterincă și urăște PSD-UL locuitorii din România plătesc acele greșeli. Din păcate acele șanse de schimbare sunt imposibil ca să se mai întoarcă pentru destinul țării. Pentru că au plecat comuniștii, dar partidele politice și S.R.I. conduc după aceleași practici de dictatura și noi tot prostimea am rămas.

Sursă: pagina de Facebook “Lecția de istorie “

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: