Singuri


De cele mai multe ori suntem singuri. Nu acea singurătate care face ca oamenii să sufere ci dimpotrivă o singurătate liniștită și asumată. O singurătate pornită din dezamăgiri și încărcări cu energie negativă de prea multe ori provenită din secatuirea noastre de alte persoane. A unor persoane cărora le-am făcut bine și acum ne-au uitat. A oamenilor care au plâns pe umărul nostru și singura dată când nu am fost acolo pentru ei am devenit răi și au plecat. A trecerii timpului și a lipsei ocupațiilor comune a unor oameni care de asemenea ne-au uitat. Suntem singuri pentru că nu mai suntem pe aceeași lungime de unda cu ei. A oamenilor care având o parteneră au alte priorități în noua lor viață. Nu este însă singurătatea tristă ci este liniștitoare pentru că în zilele noastre încrederea și împărtășirea unor secrete sunt motive de bârfă ale oamenilor. Suntem singuri pentru că anumiți oameni atunci când au bani sau s-au îmbogățit cred că ne pot folosi întocmai ca o pereche de pantofi și atunci când s-au uzat sau au ieșit din modă i-au aruncat la gunoi. Singurătatea are și partea ei pozitivă pentru că ne putem stabili singuri programul zilei fără a da raportul cuiva de ceea ce facem și de ce facem. Ea are acea formă de libertate care este mai mult decât parfumată cu faptul că nu ne pierdem timpul. Chiar într-o zi cineva mi-a spus că m-am salbaticit. Am zâmbit și am plecat mai departe pentru că atunci când nu suntem apreciați și o legătură nu ne dezvolta în bine pe plan personal este nevoie să mergem mai departe. Poate este și o stimă de sine crescută pentru că nu mai toleram răul oamenilor. Altcineva cu care nu mai dialoghez după o prietenie de doi ani după șase luni și-a cerut scuze, dar nu știa cu ce a greșit. Tocmai că răul provenit din discreditare, lauda, lipsă de apreciere transmisă, superioritate și bârfa nu au scuze. Timpul se ocupă de a ne arăta oamenii pentru care mai merită să-i luăm pe drumul vieții noastre. Oricum invențiile umanității au fost făcute tot de oameni singuri. Mulți sunt bipezi dotați cu creier, dar puțini dintre ei sunt într-adevăr oameni. Așa că și singurătatea are supradoza ei de dependență pentru că odată obișnuiți cu ea foarte greu mai acceptăm oameni în viața noastră. Dacă totuși se întâmplă să-i primim și nu întrunesc criteriile binelui oricând putem să-i excludem. Binenteles că nu vor fi conștienți de motivul excluderii și tot noi vom fi de vină pentru că suntem prea sensibili, dar despre manipulare, victimizare și alte subiecte de genul acesta nu mai merită scris. Mai ales că suntem suma calităților și defectelor în stadiul actual al vieții noastre.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: