Este


Este atâta supărare în lume că pe fața noastră nu mai are loc un zâmbet. Facem o grimasa câteodată apropiată zâmbetului, dar nu este zâmbetul nostru. Râdem, dar nu este râsul nostru. În mare parte falși și după obligație zâmbim și râdem pentru că o fac și ceilalți. Singuri simțim povara grijilor noastre pentru că sunt cele mai mari din lumea noastră. Ascultăm din dorința bârfei și alte griji, dar tot ale noastre sunt mai grave. Iubim de multe ori fără să ne mai bucure detaliile iubirii și cerem bani. Hârtii pentru iubire, muncă simulata, condiția de a fi fericit, motivația de a trezi din pat și a trăi. Superficiali și plini de pasiuni vremelnice nu ne revoltă nedreptatea, infidelitatea și lipsa moralei. Pentru că a spune “până aici ” înseamnă să nu mai primim aprobarea celorlalți oameni de care suntem dependenți. Nu avem chef, nici timp și nici nu mai știm să socializam și avem cuvintele “mai târziu ” sau “de mâine ” pentru orice trăim. Numai că viața nu suporta pentru eternitate aceste amânări și într-o zi vom dori, vom avea nevoie și ne va plăcea, dar nu vom mai avea viață.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: