Printre oameni


Printre atât de mulți oameni suntem până la urmă simpli anonimi. Actori care interpretează un rol și la finalul piesei zâmbim întorcându-ne la sufletul nostru. El, sărmanul care le știe pe toate și le duce fără ca cineva să ne știe greutățile. Sufletul și oglinda ne sunt adevărații prieteni. Sufletul ne știe pe noi așa cum nu ne știe nimeni, iar oglinda așa cum nu ne vede nimeni. Obosiți de a zâmbi tot timpul și a spune banalul și instinctualul “bine “. Ea care ne spune prima dată când am îmbătrânit înainte de vreme din cauza poverilor teatralitatii. În zilele noastre este nevoie de actorie pentru că încrederea este din ce în ce mai rară. Se vinde de obicei primului venit fără bani și doar pentru socializare, bârfă, parșivitate și invidie. În talciocul numit viață prea rar se vinde sinceritate,a autencitatea, încrederea sau fidelitatea. Numai că problema este că rar putem să le cumpărăm pentru că o dată pierdute nu este forța umană sau divină ca să le mai aducă înapoi. Ne comportam după aceea ca și cum suntem indiferenți și nu ne pasă. În suflet și oglindă ne pasă de fiecare dată când le pierdem până în ziua în care devenim imuni și tot se va mai găsi cineva să ne dezamăgească. Izvorul dezamăgirilor este nesecat pentru că niciodată nu putem cunoaște oamenii și mulți oameni nu se vor comporta așa cum avem noi nevoie. Într-o zi totuși oglinda numită viață, după multe furtuni de genul acesta, va aduce față în față și sufletele încă nemurdarite ale vieții. Dacă vor avea inspirația să se recunoască vor păstra sufletul celuilalt la loc de cinste pentru că sufletul de fapt este cea mai autentică oglindă a omului. Poate multe dintre sufletele pure nu se vor recunoaște și se vor îmbăta în continuare crita din paharele dezamăgirii. Așa este printre oameni un teatru jucat de oamenii, în special care nu au rol și mimati și de ceilalți oameni. Odată jucat ajunge instinct și nu vom mai știi într-un final cine suntem și unde ne ducem. Răspunsul este simplu și anume spre moartea sufletului încă vii și inulitatea oglinzii numită viață.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: