Povestea Globului de Crăciun



În 1711 apărea pe harta lumii un orăşel în Lorena, la doi paşi de Alsacia, în Vosgii de nord, numit Meisenthal, care în traducere ar fi “Valea piţigoilor”. Cam tot atunci, apare aici un atelier de sticlărie, care, într-o bună zi, avea să aducă bucurie multor oameni din lumea întreagă. Locuitorii din Meisenthal sunt numiţi “Mondfanger”, fiindcă, spune legenda, au încercat să prindă luna (Mond) din apele lacului lor.
*Martin, suflătorul în sticlă din micul sat Goetzenbruck, de lângă Meisenthal, cunoştea legenda. I-o povestise bunicul şi nu o dată stătea în coate la geamul micuţei mansarde a căsuţei parcă scăpată în vale de un uriaş care joacă zaruri, visând la luna din lac. Ba chiar, când avea vreo 7 ani, ieşise cu luntrea familiei pe ascuns pe lac, înarmat cu plasa de peşte a bunicului, să-i aducă luna în dar… În fond, era şi el un Mondfanger, ca toată lumea, doar că el era hotărât să-şi ducă visul la bun sfârşit.
*Martin a urmat tradiţia familiei. A devenit meşter sticlar, s-a căsătorit cu iubita visurilor lui şi acum era un om aşezat, la casa lui, cu copii şi responsabilităţi. În suflet păstrase însă dorul pândarului lunii, iar globul de argint îl fascina tot mai mult, răscolindu-i visele şi păstrându-i copilăria întreagă.
🔥În 1858, o secetă prelungită a făcut ca micile mere roşii numite “Christkindle” şi nucile pe care de ani de zile le poleiau ca să decoreze bradul de Crăciun să fie atât de puţine, încât n-au fost de-ajuns pentru toţi. Pentru Martin, Arborele Vieţii era preţios. Bunicul îi povestise multe legende şi basme, iar legenda Arborelui Vieţii, cu merele roşii, învia mereu lângă şemineul de piatră de care copiii lui îşi atârnau şosetuţele. Îl decorau mereu împreună, punând în vârf o steluţă de vată, mere roşii şi nuci poleite. Copiii cântau colinde, mama pregătea prăjiturelele spritz în formă de steluţe şi inimioare şi casa lor devenea în fiecare an un cuib cald şi vesel. Anul acesta însă nu aveau nici mere, nici nuci. Martin era trist.
*Pe drum spre atelier însă, el are o idee. Ajuns mai devreme, începe să sufle câteva globuri de sticlă roşie şi alte câteva aurii şi seara le duce acasă. Bradul lor era din nou plin de mere şi nuci, doar că erau de sticlă.
Martin a salvat magia Crăciunului, fabricând mere de sticlă pentru toată lumea şi creând o tradiţie care avea să aducă un zâmbet luminos şi copilăresc pe faţa tuturor oamenilor. Globurile de Meisenthal sunt unice şi câteva, astăzi de colecţie, se păstrează în muzeul oraşului. Şi poate nu e întâmplător că la această sticlărie s-a format unul dintre maeştrii cristalului, la rândul său recunoscut în lumea întreagă, Emile Gallé.
*Meşterul sticlar din Meisenthal poate fi fericit acum. A rămas unul dintre oamenii cei mai iubiţi chiar şi de cei care nu cunosc povestea. Fiindcă, dincolo de marele prag, printre pulberi de stele, Martin a prins luna… Şi ne-a dăruit-o nouă, de Crăciun.
O alta traditie este legata de culoarea globurilor de Craciun, iar in functie de culorile alese, anul viitor le va indeplini oamenilor diferite dorinte.
“Se spune ca daca iti alegi globurile de culoare alba, anul urmator ai parte de multa bucurie, echilibru si intelepciune. Totodata aceasta culoare reprezinta smerenie si bunatate.
🔥 Rosul este un simbol al focului si deasemenea, culoarea se regaseste si in costumul lui Mos Craciun. Prin forta, puterea si stralucirea lui, rosul are actiuni benefacatoare, marindu-ti puterea, vointa si iti aduce implinire sufleteasca.
🌲Verdele iti aduce bunastare. Aceasta culoare trebuie sa se gaseasca in fiecare brad. Este un simbol consacrat al tineretii, vietii si bunastarii. Verdele iti aduce sanatate, intelegere, stabilitate financiara dar si spor in casa.
🪩Globurile albastre sunt foarte importante. Aceasta nu trebuie sa lipseasca din brad daca vrem ca anul urmator sa fim mai linistiti si sa scapam de lucrurile rele.
Auriul iti poarta noroc la bani si semnifica lumina si bunatate din oameni. Ritualul impodobirii bradul este magic, iar daca respecti traditia culorilor, Anul Nou iti poate aduce tot ceea ce e mai bun si ceea ce iti doresti.

Sursa-internet!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: