Amintiri din revoluția din luna Decembrie a anului 1989


Dupa zile si saptamaini intregi de invatat un copil de opt ani astepta vacanta . Dorea sa se bucure de primii bulgari de zapada , de derdelusul de peste strada unde se adunau toti copiii zglobii si poznasi . Astepta pachetele parintilor de la lucru si acele fructe care le vedea odata pe an : portocalele . Vestea ca unchiul sau preferat va veni in vizita cateva zile faceau ca ultimele zile de scoala sa treaca din ce in mai greu . Era un decembrie impropriu cu o vreme ploioasa neobisnuit de calduroasa pentru perioada respectiva . Venise in sfarsit si vacanta în ziua de 15 decembrie ! Prima zi a trecut repede, mai ales ca spre seara venisera si bomboanele acelea tari si totusi gustoase de la ruda pe care o astepta . Acelasi program de doua ore de la televizorul alb-negru “Diamant” . Se terminase o noua cuvantare a celui despre care era interzis sa spui bancuri . Nu intelegea motivul pentru care se vorbea in soapta despre el . Considera ca era un urias care veghea asupra oamenilor . Venise si ziua de 18 decembrie . Era o zi linistita care parca nu aducea nimic deosebit . Spre seara totul avea sa se schimbe . Mama sa venise de la lucru anuntand alarmata ca ceva se intamplase la Timisoara . Tatal si unchiul sau in mare graba au deschis un aparat de radio rusesc parca mai vechi decat copilul naiv al acelor vremuri . Se auzeau sunete asurzitoare de focuri de arma si strigate disperate parca venite din alta lume . Plansetele disperate ale mamelor care isi plangeau copiii , ale surorilor care isi strigau fratii acopereau toata incaperea . Totul ramasese fara glas partas la bocetele radioului . Se anuntau mii si mii de victime . Groaza si frica a pus stapanire pe fiecare cotlon din casa . A doua zi unchiul plecase in graba de teama izbucnirii si in alte parti . In ziua de 21 decembrie incertitudinea si teroarea cresteau in intensitate . De la cel mai inalt etaj al blocului putea vedea oameni care mărșăluiau și care-i chemau pe ceilalți oameni pe drumul spre libertate . Spre seara tancurile si camioanele cu soldati treceau si ele in cea mai mare viteza . Drumul spre somn fusese mai anevoios ca niciodata . Gandurile si sentimentele de frica il paralizase . Erau acoperite doar de zgomotul gloantelor care se auzeau de undeva din oras . Adormise nestiind ce se intamplase . Dimineata reaparuse linistea de mormant . Dintr-odata acelasi revolutionar aparat de radio anunta cu un glas revolutionar ” Romani ! Suntem liberi ! ” . Se deschise in cea mai mare graba si televizorul care continua strigatele revolutionare . Oameni peste oameni vorbeau despre victime , soldati , teroristi , securitate . Cine erau oare acestia ? Anunțau că apa era otravita . Oamenii trebuiau sa se baricadeze in casa . Panica era la ea acasa . Spre seara a aparut si salvatorul , eroul revolutiei : Ion Iliescu . Ziua urmatoare a continuat cu aceleasi informatii care starneau teroarea . Sarmalele nu mai erau sarmale , colacii sau covrigii isi pierdusera gusutl . Tatal sau de ajun de Craciun coborase sa pazeasca blocul de teroristi . Nu intelegea ce putea face in fata acestora . Prima zi de Craciun a adus si o oaza de liniste . Dictatorul si odioasa lui sotie au murit fiind judecati si impuscati . Doar seara de anul nou a mai vestit ca la Timisoara se mai trage asupra populatiei . Dupa aceea s-a asternut din nou nimicul . Nu intelesese aceasta valvataie . Stia doar ca va veni o lume mai buna . O lume in care poti sa zici si sa faci ce vrei .
I-a luat mult timp pana sa inteleaga ce se intamplase . Stia doar ca a trait momente importante . Cat de importante avea sa stie mult mai tarziu .
Astfel in fiecare an îmi amintesc si incerc și pe altii sa-si aminteasca ce a trait atunci si ce s-a intamplat adaugand din ce in ce mai multe informatii . Adevarul nu a fost atins încă si poate va ma trebui sa treaca un an si inca un an pana sa-l pipaie . Și au trecut 33 de ani de atunci…..

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: