Povestea fulgului de nea


Vorba de duh:
📖✒️Noi, aceiaşi, doar ziua e alta. Bucuraţi-vă de viaţă!”


A fost odată, într-o împărăţie din înaltul cerului, şi ploaie şi vânt şi frig. Şi într-o zi însorită dar geroasă, toate acestea s-au unit şi au dat naştere unui fulg de nea❄️ ❄️Strălucea ca o stea, era rece ca frigul năprasnic, se topea şi se transforma în ploaie si, numai soarele ştia să-l facă să zâmbească.

❄️ După ce a crescut puţin i s-a dat binecuvântarea şi a pornit la drum în josul pamântului pentru a găsi un alt fulg cu care se putea juca în linişte. I s-a spus să nu se încreadă în nimeni, să se ferească de căldură, să se ascundă de soare ca să nu piară, să se joace doar cu semenii lui şi, atunci când va atinge pamântul, să se aseze peste fulgul pe care îl va iubi o viață.

❄️Fulgul cu care avea să se topească pentru a se întoarce sus, la cei ce i-au dat viaţă. Fulgul a promis că va asculta povaţa părinţilor şi a plecat…
În drumul său a cunoscut mii de alţi fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici şi, foarte puţini, prieteni. Alături de ei şi-a continuat drumul şi nu a încetat nici o clipă să caute fulgul cu care avea să se topească. Steaua de zăpadă a cunoscut copaci şi frunze şi flori şi fluturi. A cunoscut blândeţea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus.

❄️A cunoscut case bătrâneşti, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit ouă de Paşti. A cunoscut suferinţa, dragostea şi fericirea aparentă. S-a ascuns mereu de soare de teamă să nu piară. Aşa cum promisese…
❄️Într-o zi însă fulgul s-a oprit. Şi odata cu el s-a oprit totul. Muzica, visele, dansul, veselia, suferinţa, jocul copiilor. Culorile au pălit, apele au încetat să mai curgă, păsările să mai zboare, vântul să mai bată, ploaia să mai plouă, zăpada să mai ningă…

❄️Fulgul văzuse, acolo jos, ceea ce căutase întreaga sa viaţă. Găsise scopul călătoriei sale, îşi găsise trecutul, prezentul şi viitorul. Raţiunea de a fi. Găsise viaţa ce-i lipsea.
Şi s-a apropiat încet. Şi în sfârşit, simţea ce înseamnă să fii fericit. Simţea cum îl învăluie dragostea, cum totul capătă un sens. Simţea că iubeşte atât de tare încât il durea. Şi, s-a dăruit întru totul lui, fulgului ce a promis că-l va face fericit.

❄️Şi nu, nu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi pentru că fulgul nu se îndrăgostise de un fulg ci de un om. Dar nu ştia, nu ştia, căci omul îl minţise. Omul voia doar să ştie ce înseamnă să fii iubit de fulgul naiv care îi stătea la picioare, şi aşa, steaua de zăpadă a atins mai întâi părul omului, apoi l-a privit în ochi, apoi i-a mângâiat buzele calde, buze care l-au topit şi fulgul a murit…❄️❄️❄️

Sursa-internet!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

One thought on “Povestea fulgului de nea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: