

Dacă noi nu mai credem în magia Crăciunului atunci cum va mai veni Crăciunul? Atunci când vom vedea această sărbătoare doar ca un prilej de a mânca și bea vor fi doar trei zile din calendar. Când răul, invidia, parșivitatea sau bârfa ne conduc nu este sărbătoare. Neiertand și criticând sau judecând pe ceilalți nu este ceva de celebrat. A iubi, a ierta, a ne bucura și transmițând sentimente bune este Crăciun. Numai că nu numai trei zile ci și în restul anului calendaristic. Crăciunul este un bun prilej de a începe și să renunțăm la toate acestea și la orgoliu, egoism sau narcisism. Să uităm că ni se cuvine ceva din lumea aceasta pentru că uităm că suntem trecători prin viață. A ajuta pe omul nevoiaș este de a ascunde față de viata publică pentru că altfel înseamnă falsitate și egoism. Răul trebuie trâmbițat pentru ca să nu se mai repete. Sărbătoarea Crăciunului dacă nu este în sufletul nostru atunci Nașterea Domnului Iisus Hristos este degeaba. Iisus Hristos nu s-a născut în palate înconjurat de daruri costisitoare cumpărate din hypermarket-uri. Lângă ieslea sa nu erau bețivi și gurmanzi ci doar singurele ființe care au înțeles modestia și anume animalele. Pe ele pe care le alungam atunci când cer puțină mâncare. Ele, dacă ne sunt animale de companie știu să ne fie recunoscătoare. În schimbul omul va cere în mod repetat și singura dată când refuzăm devenim persoane negative. Ar fi nevoie ca începând cu Sărbătoarea Crăciunului să fim recunoscători pentru că suntem în viață și că avem ce pune pe masa de Crăciun, dar noi binenteles că facem exces. Așa că Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este despre bine și iubire și a le împărtăși cu celelalte ființe. Altfel vor fi doar trei zile din calendar bifate.