
Toți vă grăbiți să vă luați înainte,
deși știți că-n viață stați pe loc,
iar singurul vostru mare noroc
e doar același veșnic „blid de linte”.
Toți știți că v-admirați cu ură,
sorbindu-vă cu ochii-nduioșați –
că, deși frați, voi nu vă sunteți frați
și nu schimbați decât ocări pe gură…
Toți știți că-n viață vă jurați credință
și faceți cruci numai cu mâna dreaptă,
când nebunia cea mai înțeleaptă
e să n-aveți nici pic de conștiință…
Zadarnic vă mințiți, că fericirea
n-așteaptă decât să vă bată-n geam,
când știți că toți sunteți copiii lui Adam
și nimănui nu-i va surâde nemurirea!…