Din nou despre moarte

Sunt ani din viața noastră pe care-i începem și nu știm niciodată câți oameni dragi pierdem până la sfârșitul aceluiași an. Oameni pe care-i cunoaștem și la a căror groapă stăm neștiind niciodată cine va fi următorul plecat. Astăzi un nou om drag a plecat în lumea Celor Drepți. Un om care a binecuvântat venirea mea pe lume fiindu-mi naș de botez. Omul la care mergeam împreună cu părinții atunci când eram copil. De multe ori i-a plăcut să mă audă, fiind mai sasait eu, cum îl întrebam cum făcea pisica. Se amuza teribil de glumele mele de copil. Mai târziu mi-a împrumutat o carte de mecanică pe care și acum o am. Nu știu de ce, dar nu mi-a cerut-o niciodată înapoi. Într-un fel sau altul am știut tot timpul cu ceea ce se ocupă de la părinții mei. Cu copiii lui am mai avut tangenta chiar în luna mai a acestui an. Era un om puternic de care niciodată nu aș fi crezut că voi primi vestea că va muri. Astăzi însă a venit acea zi și dincolo de viață mă face să-mi dau seama cât de importanți pot fi câteodată oamenii dragi. Nu știm niciodată când va fi ultima dată când vom vorbi cu ei. Așa că ar fi nevoie să-i apreciem mai mult pentru că poate ghearele morții vor ajunge tot mai aproape de noi și nu știm niciodată pe cine mai inhata, indiferent de vârstă. Nașul meu de botez avea 78 de ani. Îți mulțumesc frumos pentru tot și Dumnezeu să te ierte! Drum lin spre Lumea Celor Drepți!