Nichita Stănescu


Pe 12 decembrie, trenul care îl aducea de la Drobeta-Turnu Severin intră în Gara de Nord după ora 10 noaptea. Când ajunge acasă, Nichita se culcă…
Noaptea, însă, durerile devin tot mai puternice.
Mircia Dumitrescu își amintește: „Mi-a dat telefon şi a zis «Vino repede!». Avea salteaua pe jos şi îi ţâşnea sânge din buze şi din limbă şi murdărise deja peretele. Şi mi-a zis: «Mircia, stai tu aici, că nu vreau s-o sperii pe Dora». El neştiind că mie mi-e cumplit de frică să văd pe cineva care moare… Dar am stat. Atunci, din atâta lume care avea maşină nu s-a găsit nimeni şi am chemat eu un prieten cu o maşină şi l-am dus la Spitalul Fundeni. Am spus acolo că e vorba de Nichita Stănescu, dar nu ştia nimeni cine e Nichita. Şi atunci m-am trezit la realitate. Nu cultura e cea pe care o ştie lumea…”
Până la mașină și apoi pe coridoarele spitalului, Nichita a mers pe picioarele lui, tot timpul conștient, dar criza s-a repetat, din ce în ce mai violentă. La câteva minute după ora 2 noaptea (se făcute deja 13 decembrie), lupta s-a sfârșit.
Doctorul Chirilă, care era de gardă îşi aminteşte: Mi-e o sete sălbatică, repeta…
Nichita avea propria sa viziune asupra morții: o trata cu ironie, cu curiozitate, cu curtoazie. În această a treisprezecea noapte din decembrie, poetul o întâlnește. Spunea mereu: „când o să mor, o să fiu curios să văd ce simt și vreau să spun asta!”. (Text preluat)
Nu-l uitaţi
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
ca şi cum ar fi viu între noi,
ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
numai că s-a întors puţin mai ostenit
şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui acum
poate că îi e sete, o sete arzând
ora până la noi ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă vin pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
strigaţi-l din când în când pe nume,
ca şi cum ar fi viu printre noi
…şi atunci el va surâde în lume.
Nichita Stănescu

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: