Cine ți-a spus că ești florea dintâi/ iubirea mea de pe urmă a unui naiv nătâng/ parfumul vieții ascunse într-o inimă/ care zâmbește și se gândește la tine? Un praf de lume ascuns într-un om/ ți-a mărturisit vise și idealuri ascunse/ punând lumea lui în brațele tale/ și iubindu-te ca ultimul dor al unei inimi arzătoare. Care ți-a scris poeme ale unui glas care șoptea/ ești zâna unei lumi care uită să simtă/ unicul vers al meu într-o lume absurdă/ vesel cântec al lumii terestre. Tu, cu care zburam până la nori/ pentru a-ți declara iubirea cu al stelelor praf/ știau și luceferii de viața din mine/ și a iubirii eterne pe care o cântam. Ploaia avea numele tău/ chiar și stropii vesteau naturii de sentimentele mele/ pământul mă cuprindea în eter/ și eu tot mă inchinam icoanei privirii tale. Brațele tale erau al meu veșmânt/ mă ascundeam de zmei și triste vietăți/ care doreau să mi te răpească în a noaptei ceas/ te iubeam și uitam de mine deseori. Tu, care ai dispărut printre crengile lumești/ și ai căzut din inima mea întocmai ca frunzele toamna/ doar vântul mai știe de iluziile sfărâmate/ ducându-le într-o gheată despre care se mai scrie doar iarna.
Sensibilități 