Tu…


Cine ți-a spus că ești florea dintâi/ iubirea mea de pe urmă a unui naiv nătâng/ parfumul vieții ascunse într-o inimă/ care zâmbește și se gândește la tine? Un praf de lume ascuns într-un om/ ți-a mărturisit vise și idealuri ascunse/ punând lumea lui în brațele tale/ și iubindu-te ca ultimul dor al unei inimi arzătoare. Care ți-a scris poeme ale unui glas care șoptea/ ești zâna unei lumi care uită să simtă/ unicul vers al meu într-o lume absurdă/ vesel cântec al lumii terestre. Tu, cu care zburam până la nori/ pentru a-ți declara iubirea cu al stelelor praf/ știau și luceferii de viața din mine/ și a iubirii eterne pe care o cântam. Ploaia avea numele tău/ chiar și stropii vesteau naturii de sentimentele mele/ pământul mă cuprindea în eter/ și eu tot mă inchinam icoanei privirii tale. Brațele tale erau al meu veșmânt/ mă ascundeam de zmei și triste vietăți/ care doreau să mi te răpească în a noaptei ceas/ te iubeam și uitam de mine deseori. Tu, care ai dispărut printre crengile lumești/ și ai căzut din inima mea întocmai ca frunzele toamna/ doar vântul mai știe de iluziile sfărâmate/ ducându-le într-o gheată despre care se mai scrie doar iarna.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: