8.12


Astăzi când bradul miroase a sărbătoare/ și oamenii sunt tot mai grăbiți/ îți scriu cuvintele care pentru mine sunt o lume întreagă/ iar pentru tine sunt un alt final trist. Te văd ca trandafirul unei amiezi înmiresmate/ din a cărui petale se nasc sentimente/ ca razele soarelui într-o zi înghețată/ eu încă mă gândesc suav la tine. Știu că ești un imposibil sentiment/ dar în visul meu apari/ ca primăvara lumii mele, veșnic zambareata și lină/ eu pe tine încă te doresc. Te simt ca pe un cadou de sărbătoare/ beteala de pe bradul etern verde/ un globulet al inimii mele/ pe care-l ascund de lume și zâmbesc. Te aud ca o ploaie liniștită/ iubind pământul pe care-l calci/ tresar cu fiecare adiere/ căci ești visul meu cel treaz. Te ating întocmai cum toamna atinge frunza/ vântul, el ne-a despărțit/ și acolo jos pe pământ/ eu încă te iubesc cu patimă și dor. Te ascult ca anotimpurile vieții mele/ cum încă tu-mi mai șoptești/ tresar și totuși ești aievea/ nu mai sper și totuși încă te visez. Nu ai un nume și nici chip/ sau ochii pentru a mă simți/ o icoana a lumii mele absurde/ chiar dacă nu te cunosc eu deja te iubesc.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: