O ea și un el ideali


Da. El a văzut-o pe ea așa cum era ea. Nu cum dorea ea să fie ochii celorlalți oameni sau atunci când era la locul de muncă. Nici nu i-a căutat neajunsurile și limitele. A văzut-o dincolo de chipul ei supărat sau încruntat. El când o privea nu-i vedea privirea și gesturile. Se uita în sufletul ei care era o radiografie a ceea ce era el. Oglindindu-se în sufletul ei se vedea tot timpul tânăr și împlinit. Observându-i supărarea de multe ori o îmbrățișa atât de puternic încât, oricât se zbătea ea, până la urmă tot zâmbea și devenea veselă. În alte dați văzând-o nervoasă se îndepărta și devenea surd la bombanelile ei. Din nou vedea sufletul ei și știa că lumea exterioară din nou a dezumanizat-o și dorea să o facă să nu mai simtă. În lupta ei simțea fiecare cuvânt al vieții și căuta tot timpul binele. El asista neputincios la această zbatere căutând fără cuvinte să-i alunge asfixierea. Respirând din nou mai liniștită lua mâna ei ușor privind-o cum se dezamorseaza și alunecă obosită în brațele lui. Ea se cuibarea acolo întocmai ca într-un refugiu în care orice devenea liniștit și uita. Uita de răul lumii pentru că el era templul sentimentelor ei. O săruta ușor pe buze, pe gât, pe obraz coborând la nesfârșit într-un joc al pasiunii reinventat de fiecare dată de ei. Se priveau în ochi cu atâta pasiune pentru urca pe drumul extazului încât nimic în afară de sunetele plăcerii lor nu mai auzeau. Stăteau după aceea îmbrățișați nespunand nici măcar un cuvânt. Nici nu era nevoie pentru că amândoi completau Raiul lor ca și cum era singurul loc pur de pe Pământ. Ar fi vrut să-i ia orice era rău, dar nu putea. Se îmbrăcau după aceea și ieșeau împreună râzând la o plimbare. Ajunseseră să facă toate lucrurile împreună chiar și treburile casnice. Când ea era plecată el făcea curat, ștergea praful și-i pregătea mâncarea. Avea satisfacția privirii ei când termina mâncarea. Ea, în schimb făcea la fel având satisfacția că el era hrănit. Atât de mult se iubeau încât gândurile lor în mare parte le purtau numele fără să uite de responsabilități. Trăiau unul pentru celalalt fără a cere ceva și oferind totul. Nici măcar minciuna, infidelitatea sau vorbele urâte nu făcea parte din caracteristicile lor. Era ca și cum și-ar fi făcut rău propriei persoane și nu puteau să accepte așa ceva. Supărările sau bucuriile erau și ale celuilalt fără să existe vreodată vreo nemulțumire. Dacă existau neînțelegeri erau imediat discutate și niciodată nu ridicau tonul unul la celălalt. Poate că așa trăiesc și în ziua astăzi pentru că iubirea sinceră și devotata, chiar dacă este mai rară nu moare niciodată ca ideal.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: