Astăzi

Da. Astăzi aș fi întrebat-o cum se simte și ce mai face. Mi-aș fi dorit să stăm de vorbă oprind timpul în loc. Am fi ras sau poate atunci când și-ar fi amintit de un moment greu aș fi îmbrățișat-o. I-aș fi simțit căldura obișnuită și cu coada ochiului m-aș fi uitat la fundul ei fără ca ea să-și dea seama. Am fi fost tentați să ne sarutam ca în alte dați, dar ca de obicei ceva ne-ar fi oprit. Poate amintirea certurilor dintre ei sau faptul că suntem imposibili. O lașitate amestecată cu comoditate și mai ales realism ne-ar fi oprit. Ea însă nu face din peisajul meu real și astăzi m-a enervat că am văzut-o. M-a deranjat văzând-o pentru că știu că nu fac parte din lumea ei reală. Sub motivul lipsei de timp sunt doar un mesaj necitit pe whatsapp. O poză dintre atât de multe altele care trimițând o glumă deranjează. Astfel suntem doar două persoane care aleargă pe o pistă și în mijlocul multor senzații ridică o mână recunoscând pe celălalt. O mână rece și distanta care nu vrea să scoată cuvinte din cauza efortului. Așa este mai bine cel puțin pentru mine și ea care aleargă fără cuvinte și doar câteva sunete și un gâfâit subțire. Un univers ciudat care nu cunoaște decât întrebarea firească “ești bine?” numai dacă întâlnește o privire. Această privire care este ignorată și fiecare pleacă, pe jos sau cu o mașină roșie, în lumea lui. Doar atât pot să devină doi oameni care se cunosc, simt și ignora.