Copil aș mai dori să fiu, cu părul scurt și mai timid. Să mă trezesc dis de dimineata și să mănânc și ceva dulce. După ce am terminat cu școala să ies afară și să mă joc. Pe hinta să mă dau într-una și când mă satur și de ea să tot fug după o minge cu alții împreună tot ca mine. Să mă joc prinsa cu alți copii și să mă catar în copaci. De acolo să tot văd lumea în întinsul ei și să-mi închipui că sunt un împărat. Că aș fi verde sau chiar roșu tot s-ar mai găsi un balaur cu care să mă mai lupt și eu. Măcar să fiu un Fat frumos care se mai luptă și cu zmeii și să mă aleg cu o prințesă, cea mai frumoasă din lume, și cu jumătate din regat. Să fac vitejii de tot felul și să mă lupt cu mulți monștri a căror capete, zeci sau sute, mi-ar sta în mână ca trofeu. De timpul cel zurliu să nu mi pese și ceas să fie doar lumina sau întunericul când este vremea de plecat acasă. Să mai văd un teatru de păpuși, cu lupi, scufite roșii sau vânători și să mai cred încă în eroi
. Salvatul lumii de răufăcători să mi fie singura preocupare și să pot zbura pe urma lor prin mii de aventuri și pozne. Să nu ajung la “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ” și să ascult de sfatul unei mici prințese ca să nu trec niciodată prin Valea Plângerii care adaugă ani la vârsta mea de om. Cum poate totuși am trecut pe acolo am ajuns totuși la o vârstă în care mai rămân doar câteva din amintirile copilăriei și realitatea adultului ca vârstă nu este întotdeauna tocmai roz. Într-un final, ca în orice poveste, ar trebui să nu uităm, indiferent de vârstă, să ne mai jucăm câteodată și să mai visăm frumos îndeosebi. Și eu am încălecat pe o sa și am scris tot eu aceste rânduri cam așa…
Sensibilități 