Dimineața

Într-o dimineață, de sfârșit de toamnă, s-a așternut bruma, ce înghetase totul în a ei cale. Frigul o însoțea și un vânt pesemne ce aducea pustiul printre cele vii. Câteva frunze, care mai rămăseseră din copacii bravi, mai dansau între ele într-un ritm alert. Între atâtea semne ale vremii reci se distingeau glasuri de neînțeles. Singurele ființe mai apropiate erau câteva pisici care mieunau de cu zor la nori. Tot sperau să mai vină câte un binevoitor că prea le era foame și stomacul lor începea să cânte. Ce vorbeau între ele este greu de știut. Poate că văzuseră un șoricel, undeva departe, însă blestematul fugise bezmetic pentru a sa viața. Pisicile, ele vânătoare vestite nu-l putusera prinde, dar măcar au dus o luptă pe cinste. Birtul din apropiere încă nu se deschise și ele, saracele, începuseră a plânge. Viața nu fusese prea darnică cu ele, nici mamici si nici tati nu avuseseră ele. O ființă haină și cu patru labe, lipsită de suflet și cu creier lipsă, le lăsase acolo pentru pustiire. Trăiau vremelnic din mila unor ființe dotate cu suflet care le mai dădeau și de ale gurii. Copiii săracii, trecători prin zonă, nu știau ei despre răutăți și credeau că o mângâiere a crestetului pisicii le aduce alinare pe atâta frig. Stomacul lor urla tot mai obraznic să fie hrănit, dar nu auzea nimeni și erau ferite de ceva gustos. Decât o lovitură patrupeda așa-zis umană este bună și o alinare. Latratul din zonă le băga în sperieti, însă ele erau în alertă și dacă se apropiau undeva pesemne se vor adăposti.
Ceea ce a fost mai departe este greu de zis. Vremea poate s-a mai încălzit și mâncarea bună a venit îndată pentru trei pisici și acum stau undeva, la căldură sper, și torc împreună și somnul se așterne pe ale lor gene și coditele line zboară în neștire de atâta bine. Cel puțin acest lucru le doresc eu…