Într-o curte a unor oameni trăia un motan gri. Începând de dimineață trecea pe la poiata unde bărbatul mulgea vacile și motanul primea într-o cutiuță lapte. Avea apoi obiceiul să se plimbe prin curte și împrejurimi ca să adulmece vreun șoarece, șobolan sau vreun motan să nu fi ajuns pe acolo. Era renumit printre motanii și pisicile din sat pentru agerimea sa de a prinde rozătoare. Chiar era invidiat pentru forța sa de a ține alți motanii departe de teritoriul său. Dacă se mai întâmpla vreodată ca un motan sau o pisică să intre pe teritoriul său pășea cu grijă și numai dacă cerea voie motanului putea să treacă pe acolo, dar fără să se abata din drum. Avea și prieteni motani și pisici din teritoriile învecinate cu care mai stătea la taifas noaptea. Aveau fiecare dintre motani să aibă grijă să nu-și încalce teritoriul. Motanul nostru, Cotoi gri, era foarte admirat de pisicile din sat și multe dintre ele ar fi visat ca să fie tatăl puilor lor, dar Cotoi gri ori era prea puțin îndrăzneț în privința lor ori într-un fel era atras de viața sa liberă. Într-o dimineață după ce consumase laptele și-și făcuse rondul prin curte prinse a adormi pe o capita de fan din spatele curții. La un moment dat fusese trezit de cotcodaceala și macaitul din curte. Era o gălăgie de nedescris și prinse a-și deschise ochii neștiind ce se petrece. Apropiindu-se de poarta care dădea în curte mieuna către o găină despre ceea ce se întâmpla. Ea i-a cotcodacit că a fost adusă o cățelușa nouă în curte și părea cam neprietenoasa cu restul vietatilor curții pentru că tot mârâia la ceea ce vedea în jurul ei. Motanul, curios din fire, începu să cerceteze zona și se apropia tiptil de locul unde era legată cu un lanț cățelușa. Observă atunci cea mai frumoasă ființă posibilă care chiar și dacă era speriată avea cele mai frumoase trăsături. Începuse să toarcă din ce în ce mai zgomotos și inima începuse ca să-i bată cu putere. Ca să nu-și da seama cineva din curte fugise înapoi în capita cu fan. Toată ziua își făcuse planuri și idealiza momentul în care va mieuna cu cățelușa. Următoarea zi după tabieturile de dimineață își făcu încet curaj ca să se apropie de ea. Cățelușa începuse să mârâie și apoi să latre, iar motanul, enervat de îndrăzneala ei, se zburlea teribil. Adusese cu el un os pe care mai era puțină carne și-l aruncase tocmai ca și cățelușa să poată să-l prindă. După ce-l adulmecase și puse laba pe el mărăitul și latratul se oprisera. Mâncând cu poftă latrase ușor către motan în semn de mulțumire. Începuse să-i povestească despre viața ei și cum trăia la un om bun și unul dintre fiii omului a adus-o aici. Povestea se repeta în fiecare dimineață cu motanul care ducea de fiecare dată ceva bun de mâncare cățelușei. Fără ca să-și dea seama motanul se îndrăgostise de cățelușa. Ea îi latra de multe ori și parcă era vizibil că nu-i este indiferent. Cotoi gri chiar convinse cu greu și treptat toata curtea de calitățile nemaiîntâlnite ale cățelușei. Într-o noapte, neavând somn și tot cu gândul la cățelușa, Puf Negru, hoinarea prin spatele curții. Acolo întâlnise unul dintre motanii invecinati care-i mieunase pe un ton blând “Cotoi gri am auzit de noua cățelușa și de sentimentele tale pentru ea. Ai grijă, totuși, că nu s-a pomenit niciodată în neamul nostru al pisicilor ca un motan să aibă pui de la o cățelușa. Câinii sunt cu câini, iar pisicile cu pisicile. Mai devreme sau mai târziu îți vei da seama de acest lucru. Sunt multe pisici îndrăgostite de tine. ” Motanul, Cotoi gri se zburlise “Ei, atunci voi fi primul motan care va avea pui cu o cățelușa. Este atât de frumoasă încât pare ideala. ” Motanul vecin cu cât stăruia asupra nepotrivirii dintre cățelușa și motan cu atât motanul devenea mai îndrăgostit de cățelușa. Povestea de iubire dintre motan și cățelușa devenea tot mai intensa odată cu trecerea zilelor. Chiar se atinsesera pe buze de mai multe ori. Trecuse deja mai mult de o lună de la sfatul motanului invecinat când într-o noapte auzise de la motanii din jur că o vulpe da târcoale caselor din sat. Găsind un bun prilej ca să vorbească cu cățelușa o atentiona de pericolul care paste curtea. Atunci cățelușa latrase ușor “Dacă aș fi liberă aș putea ca să apar curtea mult mai ușor. ” În seara următoare oamenii auzind despre povestea vulpii începuseră ca să elibereze cățelușa. La început ea se comportase ciudat alergând prin toată curtea, iar motanul după ea. Parcă nici o mai interesa vulpea și o zbughise din curte pentru a reveni spre dimineață. În următoarea seară vulpea se apropie de curte. Motanul adulmecand-o căuta cățelușa pentru a face față pericolului. A întâlnit-o stând la taifas cu mai mulți câini în jurul ei care se întreceau în a-i aduce mâncare și diferite atenții. Motanul cu inima zdrobită se întorsese în curte și adormise de supărare. Dimineața se trezi fără a dori să mănânce lapte și chiar un șoarece dădea târcoale curții. Stătea pe capita de fan fără ca să mai dorească să vadă pe cineva. Spre orele amiezii și ros de foame ieși prin curte prinzând fără prea mult șoarecele. Trecu ca de obicei pe lângă cățelușa care latră ca de obicei a salut și întrebându-l “S-a întâmplat ceva? Nu vrei să știi cum am prins vulpea astăzi de dimineață?”. Motanul asculta parcă fără a mieuna un cuvânt. Cățelușa iar latră “Am reușit cu ceilalți câini să o prindem. M-a ajutat foarte mult un câine foarte curajos, Puf Gri, care duce o viață indestulata la stăpânii lui. Totuși te văd supărat.” Motanul dori să plece, însă cățelușa întinse laba pentru a-l atinge, dar el se feri. “Nu înțeleg ce se întâmplă cu tine. Ar trebui să te bucuri că vulpea a fost prinsa. Aș vrea să rămânem totuși prieteni. ” Motanul prinse a miuena încet “Până la urmă câinii și pisicile nu pot fi prieteni. Se pot respecta, dar mai mult nu pot fi în curțile oamenilor. ” Cățelușa mai dori să latre ceva, dar motanul se îndepărta rapid. Din ziua aceea motanul începuse să o ocolească pe cățelușa și în perioada serii cățelușa nu mai era eliberată. După câteva zile totuși stăpânii iar au eliberat-o seara și nu s-a mai știut nimic despre ea. Motanul aflase după ceva timp că fusese văzută împreună cu alți câini hoinarind pe dealurile învecinate cu câțiva pui după ea. Tot din aceeași zi motanul își reluase tabieturile sale și ascultase mieunatul unei pisici albe de care se indragostise. Aveau deja și pui și erau fericiți împreună. În timpul nopții când pisica și puii se odihnesc, motanul se mai uită câteodată spre locul unde era cățelușa și-și mai amintește chiar și momentul primei atingeri dintre ei. Speră că undeva pe un deal îndepărtat o cățelușa se gândește tot la aceleași momente care parcă sunt atât de pierdute în negura timpului încât par că nu s-au întâmplat niciodată. Doar un motan și o cățelușa știu că a fost adevărat, dar legea firii universale spune că “O cățelușa și un motan nu pot avea niciodată pui.” Sfârșit!
Sensibilități 