Cocoșul care a învins un uliu

Într-un sat oarecare de pe această lume largă era o casă frumușică unde locuiau o femeie, un bărbat și doi copilași zglobii. Averea lor era pământul, vaci, porci, oi, rațe, gâște, găini, o pisică și un câine.  În fiecare dimineață bărbatul pleca la muncă, mai târziu copilașii către școală, iar pe acasă rămânea doar femeia, harnică nevoie mare. Vacile plecau la pășune, porcii în cotețul lor primeau de mâncare primii fiind urmați de către oi. Femeia ajungea la locul în care, găinar pentru localnici, de unde erau eliberate pe rând toate păsările curții. Gâștele ieșeau primele fiind batate și înfumurate parcă stăpânind curtea. Făceau o gălăgie lăudându-se celorlalte păsări că sunt cele mai frumoase din întreg satul. După aceea gălăgia era continuată de rațe care știau toată bârfa păsărilor și a oamenilor care trăiau pe acolo. La sfârșit femeia ajungea la locul în care erau găinile, care ieșeau mai cu frică și numai după ce gâștele și rațele începuseră să se îndepărteze. Printre găini se observau cocoșii tineri, dar cel care deschidea drumul era un cocoș semeț care nu avea asemănare printre cei de teapa lui. Numai că imbatranise și era cicălit adesea de către rațe care auziseră printre graiurile omenești ale curții că nu este îndepărtată ziua în care cocoșul bătrân să fie tăiat și băgat în oală. De fapt le furase câteodată câte un grăunte sau o rama grasă atât rațelor, dar și gâștelor. Chiar găinile începeau să fie nemulțumite de conducerea lui căci cotcodaceau adesea că lor le plac mult mai mult cocoșii tineri. Unui cocoș bătrân credeau ele că-i cam trecuse vremea și nu mai era sprinten. De altfel de o vreme începuseră motatele să se plimbe mai mult arătându-și a lor pene pe lângă cocoșii aceia tineri.  Într-o dimineață blândă când și soarele era timid ieșiseră toate înaripatele pe rând și nimic nu părea să prevesteasca ceva urât. Dintr-o dată câinele începuse să latre tot văzând o umbră cu aripi care dădea târcoale curții. Rațele macaiau între ele că auziseră că un uliu zbura prin apropiere, dar nu anunțaseră toată curtea căci credeau că nu va ajunge tocmai la ele în curte. Umbra devenea tot mai mare, dar păsările curții parcă nici nu observasera că ceva atât de negru se apropie de dânsele. La un semnal de cucurigu toate, observând pericolul, s-au adăpostit pe unde au putut ca să ajungă. Cocoșul bătrân tot anunța pericolul și chiar și cocoșii tineri fugisera din calea uliului. Când a mai zburat odată uliul atacând cu toată forța numai rănise o gâscă care a dorit să i se împotrivească. În acel moment cocoșul cel bătrân se ivise și uliul ataca încă o dată cu și mai mare forță decât înainte, însă cocoșul cel bătrân nu se speriase. Ba chiar înainta mai departe strigând din toate părțile sale “Cucuriguuuuu”. Uliul, mirat de îndrăzneală, se concentra pe cocoș și ataca încă o dată, însă era încă o dată respins. Povestea mai dură câteva minute, însă cocoșul cel bătrân și viteaz, chiar dacă era rănit la o aripă, nu dădea gheare înapoi ci tot timpul avansa. Striga la toate păsările să stea la adăpost în timp ce el devenea tot mai curajos. În vremea în care uliul începuse să renunțe apăru femeia din grădină, alarmata de gălăgie și împreună cu doi săteni alungasera uliul. Păsările erau toate inmarmurite,  ga ga, mac mac, cotcodac și chiar ham ham nu se mai auzea în curte. Doar un cocoș bătrân care se întorcea către dânsele începuse a cânta “Cucurigu ” tocmai pentru a le elibera din ascunzătoare. Ieșiră ușor și pe rând începând fiecare pe limba lor inaripata să povestească grozăvia prin care tocmai trecuseră.  Cocoșul bătrân a fost aplaudat pentru darza luptă, însă femeia văzându-l rănit a decis după câteva zile că este vremea ca și cocoșul bătrân să sfârșească la tăiat. Până atunci tot ceea ce era viu în curtea aceea vorbea atât de respectuos și frumos despre cocoșul bătrân care învinse un uliu. După ce femeia l-a prins și începuse ca să scoată cuțitul pentru a tăia cocoșul bătrân la un semn toată curtea se adunase pentru a-l plânge pe viteaz. Toate sunetele de jale și de plâns se auzeau : ga ga, mac mac, cotcodac și ham ham. Porcii guitau a jale, vacile mugeau din poiata și oile behaiau de moartea cocoșului bătrân al curții. Mai departe a fost ales un cocoș mai tânăr și sprinten, însă toate vietățile curții mai șopteau că nimeni nu va conduce curtea precum cocoșul cel bătrân.  Chiar și printre oameni s-a dus povestea cocoșului bătrân care a învins un uliu. Însuși primarul comunei a dorit ca să-și facă o poză cu viteazul cocoșul, însă ajunsese prea târziu la curtea cu pricina. Despre ulii precum s-a aflat că nici unul dintre ei nici nu a mai zburat vreodată peste acel sat. Unul dintre oamenii care auzise despre povestea cocoșului bătrân care a învins un uliu mi-a povestit și mie și eu am scris-o cam așa. Dacă m-am și priceput la cuvinte apreciați dumneavoastră. Oricum cuvintele sunt de prisos la o faptă de viteaz…