Printre picăturile de ploaie care adulmeca pământul dorim să fim cuprinși de o liniște aparte. Agitația cotidiană din a cincea zi a săptămânii nu lasă gândurile în pace. Ne cuprind încet și abrupt de parcă toată săptămâna s-ar putea derula în câteva minute. Chipurile văzute se întâlnesc cu senzațiile noastre de parcă ar începe să danseze tot mai agresiv în fața noastră. Ele, care se așteaptă tot timpul să greșim ceva și să vorbească despre acea greșeală. Indiferent dacă facem noua lucruri consecutive bine și ultimul greșit tot timpul va fi amintit al zecelea greșit. Prea mult trebuie să fim perfecți și să ridicăm ștafeta informațiilor de parcă s-ar aștepta să le purcedem pe toate. O privire sub un aspect ascuns tresalta panicandu-se la fiecare răspuns de parcă ar fi apocaliptic răspunsul. Un simplu semn venit de nicăieri învăluie aceste senzații în picături de ploaie și chipurile dispar ca din senin. Proiectate din gândurile vechi se ascund într-o memorie a cărei senzații încă se mai simt. O baltoaca obraznica ne udă pantalonii, iar un biet trecător este stropit de apă de un șofer grăbit. În alte condiții am fi sărit prin băltoace râzând și uitând de tot ceea este în jurul nostru. Am fi dansat în neștire pe o melodie numai de noi auzită cu riscul de a fi părut nebuni ai vieții. Poate că valurile de compatimire sau ignorare ne-ar fi observat pasive. Astăzi în schimb grăbim pașii, pentru ca agitația să nu ne mai ajungă și să ajungem din urmă liniștea unei zile căreia i-am așteptat sfârșitul încă de la prima redeschidere a ochilor. În cele din urmă cu ultimele forțe găsim cheia izolării noastre și ne așternem pe patul locului de unde ar fi trebuit să plecăm demult. O ultimă tresărire a unor pagini a unei cărți și totul este învăluit în întuneric căzând într-un somn apoteotic cu o grimasa de mulțumire că totul a trecut și suntem în zilele mult așteptate de repaus. Parcă toată energia noastră s-a scurs în ultimele zile și gândurile trecătoare a unor mesaje amuzante care nici măcar nu au fost văzute nu ne mai bântuie. O simplă poză alergând este asemenea gândurilor cotidiene, fără viață și fără nicio senzație. Cel puțin nu una cunoscută sau care să-și merite faptul de a fi treaz. Învăluim viața într-un somn liniștit din care doar picăturile de ploaie să mai amintească la trezire că au existat într-o zi anonimă de toamnă. Ziua în care picăturile toamnei vreau să se transforme în fulgi de zăpadă și încă nu au găsit procedura și poate nici motivația.
Sensibilități 