Scrisoarea mea către persoana mea mai tânără


  Cu drag îți scriu aceste rânduri eu, cel trecut prin câțiva ani ai vieții și vreau ca să ajungi cu un bagaj mai înțelept pentru perioada când vei mai avea anii mei.   În primul rând să nu-ți fie frică să-ți trăiești viața. Să o iubești sincer și frumos din tot sufletul neinteresandu-te de ceea ce zic ceilalți. O viață ai și timpul trece atât de repede că nici nu-ți vei da seama. Nu ești un copac ca să stai în același loc ci du-te și explorează lumea. Colindă toate locurile frumoase din lumea largă fără să vrei întotdeauna să te întorci acasă. Dacă totuși te vei întoarce hai la aceia dragi ție care oricum vor fi puțini. Căci mulți oameni vei cunoaște în viață, dar puțini dintre ei sunt meniți să stea. Cine va vrea să plece închide ușa după ce a plecat și lasă loc celor care vor să intre fără a bloca ușa între ei. Nu cerși clipe de la ei și nu-i obliga cu nimic. Tu doar fi la fel în gânduri, vorbe și în fapte și nu uita, chiar și în momentele mai grele, să zâmbești tot mereu.  Să iubești mult femeile și să le accepți așa cum sunt fără a le pune pe un piedestal căci au și calități sau defecte precum le ai și tu. Nu tolera femeile cărora și la care nu le faci bine și lasă-le să plece așa cum au venit fără regrete în suflet. Pe acelea la care și care-ți vor  face rău percepe-le ca o experiență de viață care te-au modelat pentru momentul în care va veni aleasa. De ea să ai grijă tot mereu, să o respecți, să-i acorzi atenție atunci când are nevoie și dacă plânge nu-i spune nimic ci doar îmbrățișez-o dulce pentru că atunci ea striga după un sprijin și va vrea să fi chiar tu acela. Pe ceilalți oameni nu-i lăsa ca să decidă binele sau răul tău și tu doar trăiește pentru tine și oamenii apropiați fără a-ți confunda viața cu a lor. Nu uita să muncești mult și inteligent pentru ca în timpul tău liber să poți să faci ceea ce-ți place. Să faci mult sport pentru a vedea de câte ori îți poți depăși limitele, să faci fotografii la tot ceea ce te impresionează și stai foarte puțin pe internet. Să-ți placă lumea reală cu toate stângăciile, impiedicarile sau imbujorarile tale. Pentru că a te supăra pe defectele tale este o pierdere de energie și le poți corecta tot mereu. Calitățile să le scoți tu pentru tine în evidență de câte ori poți fără a fi superior sau arogant. Îți vei da seama că va fi nevoie să înveți orice, oricând de la oricine și cărțile îți vor fi cel mai bun prieten tot timpul.  Să nu crezi cumva că sunt un frustrat sau plin de regrete ci doar vreau ca să nu-ți pierzi timpul cum mi l-am pierdut eu cu oameni și lucruri inutile. Poate că așa este și viața făcută produs al unor lecții învățate tot mereu și dacă le conștientizăm nu le vom mai repeta vreodată. Numai că ea are și darul de a ne scoate multe lucruri, frumoase sau urâte în viață pentru a ne testa capacitatea de a le trece așa cum are încredere în noi veșnic și bunul Dumnezeu. 

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: