

Cînd eram în clasa a V-a, profesorul de istorie ne-a spus: copii, mîine eu merg la Pașcani, la Inspectorat, dar voi să învățați lecția și să stați cuminți!
Totul era bine, așa că eu ce m-am gîndit? Am scris temele, am învățat și mi-am cerut voie să plec la joacă.
Tatăl meu, profesor de română la școală, m-a întrebat:
- Ai învățat?
- Da, am răspuns eu.
- Și la istorie?
- La istorie nu vine domnul profesor!
- Pune mîna și învață lecția, mi-a zis el.
Am deschis cartea, m-am uitat la poze, pe pereți și spun: - Gata, am învățat!
A doua zi, la ora de istorie, vine în clasă chiar tatăl meu. Se așază la catedră, deschide catalogul, pune absențele, întreabă ce lecție am avut de învățat și, calm, zice: - Bîrleanu ia vino la tablă și spune-ne ce ai învățat!
Evident, am luat în catalog nota 4(patru) și în carnet…
După două zile, profesorul de istorie vede nota, află toată povestea (aveam numai note de 10) și în pauză merge la tatăl meu și la mama mea (era învățătoare), Dar, degeaba. Am rămas cu patru.
Tatăl meu nu a acceptat schimbarea notei și gata!
Se întîmpla la școala din Tătăruși, jud. Iași!
Morala? De atunci nu am mai sărit niciodată vreo altă lecție și în liceu și mai tîrziu și toată viața!!
PS. Tatăl meu a fost prima generație de profesori de limba și literatura română. Ce am învățat de la el și de la mama mea mi-a fost de folos toată viața.
Eu sînt a doua generație de filologi, dar spre deosebire de el, care a optat pentru literatură, eu am ales Lingvistica, specializîndu-mă pe ce mi-a plăcut mai mult: dialectologie, istoria limbii române, toponimie și cultură și tradiție populară.
Fiul meu, a ales exact literatura…, fiind a treia generație de filologi din familie… Și a făcut bine…
https://suceavalive.ro/calin-horia-barleanu-isi-lanseaza-cercetarea-sub-semnul-pulsiunii-eros-si-thanatos-literatura-la-biblioteca-bucovinei/
* * *
http://www.editura.uaic.ro/evenimente/lansare-de-carte-strigatul-lui-benjy-de-calin-horia-barleanu-vineri-31-mai-2019-la-suceava/422/1
* * *
PS: 2021…
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/gogol-si-dostoievski-intre-arhetipuri-si-filonul-crestin-de-creatie-1813/1
Azi am aflat o întîmplare.
Un copil primește un 4, profesoara îi trece nota în catalog și…
A doua zi, scandal mare. Mama elevului, directoare la altă școală, vine cu elevul la profesoară, la directoare, cum de și-a permis să pună patru fiului ei!!!
Cine a cîștigat?
Evident, elevul și mama lui, deoarece nota a fost anulată! Profesoara a greșit, pentru că nota trebuia să fie discutată cu părinții, negociată adică, și abia pe urmă trecută în catalog!!!
Mare diferentă mai este între cum se învăța înainte și acum!
La fel de mare cum e și diferența între părinții de atunci și cei de acum!
Și cred că, la fel de mare este și diferența dintre ce a ajuns un copil de atunci și ce va ajunge copilul de acum?