Astăzi se împlinesc 78 de ani de la dispariția poetei Magda Isanos (1916-1944). O boală gravă, care avea să o răpună la numai 28 de ani, a constituit un catalizator al unei sensibilităţi aparte, producând o poezie gravă, neliniştită, sfâşiată între tentaţia interiorizării şi nevoia de confesiune publică.
Murim… ca mâine
E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne, atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare…
Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece –
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
și celălalt – și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.
Sensibilități 