Postul Crăciunului stă sub semnul şezătorilor, al sărbătorilor precreştine dedicate lupului, al purificării sufletului și trupului pentru primirea Naşterii Mântuitorului. Vestind totodată și sfârșitul anului, poartă amprenta unor străvechi sărbători solare dominate de ritualuri apotropaice, de magie premaritală, precum și de numeroase practici oraculare și de propițiere.
Cu toate acestea, oamenii respectă întocmai restricţiile alimentare, ceremoniale şi de comportament impuse de post pentru a întâmpina cum se cuvine cea mai fastuoasă sărbătoare a noastră.
Ziua de 13 noiembrie a fost Lăsatul Secului de Crăciun, zi hotar ce deschide un interval de timp marcat de sacralitate, cu profunde semnificații rituale. Vreme înainte, începând cu această dată, fetele adunau câte o surcică de lemn în fiecare zi de post iar în Ajunul Crăciunului făceau cu ele un foc mare la care fierbeau crupe fără sare. Odată fierte, le așezau pe masă şi așteptau miezul nopții, când umbra ursitului lor venea pe cahlă și se ospăta iar ele încercau să ghicească cărui fecior îi vor fi sortite.
La rândul lor, femeile adunau toate resturile de la ultima masă de dulce iar a doua zi le le aruncau spre răsărit, printr-un gest magic de „legare” a ciocului păsărilor, spunând așa: „Păsările cerului, eu vă dau hrană de la masa mea spre a fi îndestulate și de la holdele mele oprite!”. Apoi, spălau toate oalele și le așezau cu gura în jos, pentru ca familia și casa să le fie păzite de pagube pe durata postului.
Până nu demult, înainte de intrarea în Postul Crăciunului, oamenii din comunitățile țărănești sărbătoreau trei zile: Ajunul, Lăsatul Secului şi Spolocania. Primele două zile le ţineau pentru Filipi (Lupi) ca să-i îndepărteze de oameni și gospodării.
În calendarele populare, Postul Crăciunului se suprapune parțial peste lunga perioadă de împerechere a lupilor, răstimp în care acest animal se presupune că ar căpăta puteri magice și că ar căuta vecinătatea omului. În unele zone, zilelor de 14 și 15 Noiembrie li se mai spune “Drăgostițele”, pentru ca atunci “se dragostesc” lupii”.
Tot acum, începe timpul strigoilor. Se crede că ei devin tot mai agresivi, că puterea lor culminează în noaptea de Sântandrei iar apoi se retrage treptat, odată cu formarea cetelor de colindători. În multe povești, strigoiul apare întrupat în lup, nopțile lungi de iarnă și sunetul lugubru al crivățului constituind cadrul perfect pentru o adevărată explozie a gândirii magice.
Ţăranii spun că ţin sărbătorile pentru că şi ele îi ţin pe ei și postesc pentru că „postul lungește zilele omului”. În Bucovina se crede că cine ține post negru de luni până joi, în săptămâna cea dintâi a Postului Crăciunului, va ştii cu trei zile înainte când o să moară.
Autor Iulia Gorneanu
Sensibilități 