Gânduri libere

Nu am fost și nu suntem statui vechi din piatră. Avem în noi senzații și avem în noi o viață. Cu plansuri și suspinuri și cu zâmbete și bucurie înseamnă astfel viață. Suntem plini de defecte și avem calități, iubim și ne amăgim, deci până la urmă existăm. Dacă ar fi să ne mai naștem o dată și încă odată la fel am mai trăi poate și următoarea viață. Aruncăm cu anumite cuvinte și regretăm adesea că suntem de departe ce am fi vrut să fim. Vrem veșnic mult mai mult și nu apreciem că suntem toti din lut. Zamislitorul nostru ne-a dat numai o viață și nu ne-a explicat cum trebuie trăită. Facem greșeli adesea și ne mai corectam spre a face altele ca să putem să evoluăm. Totuși facem și bine și nu vrem nimic în schimb fiind priviți aiurea fără un consimtamant. Cum să faci bine fără să aștepți nimic în schimb nimeni nu mai înțelege. Daca suntem dezamăgiți de viață este simplu să aruncăm cu pietre și cu bolovani. Cum totuși nu ne este în fire, ar trebui să dăm uitării nemislotiva legea a firii. Să învățăm să fim oameni și să învățăm o lecție, să mergem mai departe și să lăsăm vechiul timp să stabilească trilul. Al meu, al tău și al fiecărui om așa cum suntem toți, un fir de praf în timp în lumea aceasta mare.
Nu știu să spun cuvinte alese, demne de o piatra filozofala ci numai cât sunt om în ziua cea de astăzi. Poate că ieri am fost mai rău și astăzi sunt mai bun. Am mai împrăștiat venin și am fost și dulce în viața mea de muritor de rând. Atât știu însă simplu și fără modestie că sunt așa ca voi, din lut făcut cu creier și umile senzații, despre care am așternut aici pentru domniile voastre. Nu știu să mă laud, ba mai mult mă critic că cel ce sunt astăzi nu am putut să fiu mai mereu. Doar un cuvânt oarecare mă definește astăzi și fără a fi deasupra și nici dedesubt. Sunt doar un om pe lume dintre atâtea miliarde și nici măcar nu sunt o parte dintr-o vestită carte. Sunt rânduri numai scrise în parte într-o a șasea zi dintr-o zi innorata și plină și de soare. Așa este și viața și suntem numai oameni…