Fata care călătorea prin cărți


Într-o vreme de demult trăia o fată mai timidă. Era ea brunețica și cu ochii negri închis fiind tot supărată din ne mai mirăm noi oare ce motiv se mai ivea. Tot văzând-o așa posaca într-una dintre dimineți i-a spus blând “fata mamei de ce stai tot timpul așa supărată?”. Fata uitându-se în jos spuse în treacăt “Nu am nimic. Lasă-ma în pace!” “Sunt atâtea lucruri frumoase în lumea aceasta. Este soare, cântă și păsările sau un râu curge nu de departe de aici. Sunt mulți copii care se joacă pe acolo. De ce nu te duci cu ei acolo?” spuse iar mama ei. Fata imbufnata “Treaba lor. Să se joace! Pe mine nu mă interesează!”. Mama repetă povestea, însă fetei nu-i pasa și atunci o lăsa în pace. Seara însă se dusese în camera fetei și spuse tot așa blând “Fata mamei astăzi am fost prin oraș și ți-am cumpărat un cadou. Este de a dreptul minunat și o să vezi că o să-ți placă. Vei putea călători fără mijloc de transport indiferent de timp și spațiu. Vei cunoaște mulți oameni, copii la fel ca tine care au probleme mari și tot mai găsesc timp pentru a mai zâmbi sincer. ” Auzind povestea mamei fata se întoarse supărată “Ce este? Iar o rochie sau o păpușă? Am câte doresc și nu-mi pasă!” Mama spuse “Nu! Este o carte care se numește “Suflet de copil “. Fata începu să fie interesată “Dar copiii au suflet? Ce este acela suflet? De unde se cumpără?” “Daaa. Au un suflet mare. El este mult mai mare și inocent chiar decât a oamenilor mari. Sufletul este acela care ne ajută să ne bucurăm de tot ceea este frumos în lume și să facem lucruri bune și chiar nebănuite de noi. Oamenii care au un suflet rău fac numai rău în lume și sunt tot mai supărați așa cum ești tu deseori. ” Fata, plecând capul negru spuse încet “Dar eu nu vreau să fiu rea. Vreau să fiu tot timpul bună, dar nu-mi place chiar nimic din această lume. ” “Atunci ia această carte și citește-o încetișor. Uite-te la fiecare dintre cuvinte numai pentru tine în gând.” mai spuse mama ei și lăsând cartea lângă fată pleca în treburile ei. Fata se uită la carte și parcă și cartea avea ochii către ea. O atinse ușor și cu frică și imediat și-a retras mâna de parcă o curentase. “Mai încerc numai o dată. Dacă nu vrea eu renunț.” spuse fata curajoasă. Închise ochii apropiindu-și mâna tiptil și când o atinse iar cartea în loc să o curenteze o îmbie cu o liniște profundă. “Ok. Până aici este bine. Eu o iau în brațe și o deschid, dar dacă iar mă curentează eu o dau să o roadă câinii ” soptise fata numai pentru ea. Cartea nu o curentase și fata cum o deschise găsi o poză cu un copil. “Tu ce cauți pe aici? Și pe tine te-au obligat să citești și pentru că nu ai vrut te-au băgat să stai în carte?”. Poza însă nu răspunse și fata găsi litere care încet deveneau cuvinte. Se transformau în pagini și erau atât de frumoase căci uitase de mâncare până când auzi o voce “Dar tu nu mai mănânci astăzi? Este deja seară afară și ai mâncat numai de dimineață ” spuse mama ei din prag. “Dar eu nu sunt de vină. Cartea aceasta blestemată m-a legat fedeles de pat și a zis că nu-mi da drumul până când nu o termin de citit. M-a dus în niște povești atât de frumoase și a mai oprit și timpul căci eu nu știu cum să scap de ea”. Mama râse bucuroasă și grăi iar “Ție îți place să citești. Este cea mai frumoasă comoară a unui om și cel mai sigur bilet de a călători prin viață. Pentru că numai cunoașterea ne diferențiază de ceilalți oameni și desigur munca pe care o depunem pentru a fi oameni înainte de toată agoniseala noastră. Să nu uităm să zâmbim de fiecare dată când putem “. Mama aduse farfuria cu mâncare și o lasa pe măsuța de lângă pat și auzea numai rasfoitul și o respirație ușoară a unei fete a cărei păr se deschise la culoare și ochii erau tot mai strălucitori. Din seara aceea fata în fiecare zi citea și nu a renunțat nici astăzi. Pentru că ea se regăsește în fiecare fată sau femeie căreia-i place să citească, să cunoască despre tot ceea ce este viu în lume și înainte de toate este și bună la suflet. Putem să cunoaștem multe lucruri, să citim mii de cărți, însă dacă nu învățăm ca să fim oameni buni la suflet chiar le citim degeaba. Grămada de cărți însă ar fi nevoie ca să ne învețe ca să tratăm frumos pe ceilalți pentru că nu se știe niciodată când putem ajunge jos. De acolo numai bunul Dumnezeu și prietenii adevărați ne ridică după ce întindem mâna după ajutor. Așa că este bine ca să împrăștiem frumosul pentru ca însuși frumosul să se întoarcă întocmai cum face o fată care a călătorit prin cărți.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: