Câteodată


Câteodată seara alerg după iluzii și vise. Un vis nocturn sub clar de Lună care întruchipează o ea. Nu pot să-mi imaginez cum arată, dar pot să scriu cum mi-ar plăcea să fie. Un năsuc și doi ochișori într-o carte încruntați și cateodata să zâmbească din senin. Chiar dacă nu mă cunoaște personal să-și amintească ceva de mine și să zâmbească feeric. Poate și dacă mă cunoaște doar să-i fiu motivul pentru care zâmbește atunci când este supărată pe lumea întreagă. Să nu spună nimănui motivul zâmbetului căci nici eu nu aș spune. Ar fi taina zâmbetelor noastre dincolo de distanță. Un zâmbet aproape concomitent pornit din senin și fără un scop anume în afara faptului că ne facem bine. Să ne visăm împreună fără chip ca și cum am fi împreună gătind cina sau pur și simplu citind amândoi căutându-ne în liniște mâna. Câteodată să spunem” în cartea mea scrie…” și să comentăm amândoi. După aceea să ne uităm unul la celălalt și să râdem fără motiv. Un sărut strengar să se rătăcească pe buzele celuilalt ca apoi să ne îmbrățișam cufundandu-ne într-o dragoste ca și cum ar fi făcută pe plaja unei mări oarecare. Trupuri îmbrățișate de suflete care cunosc fiecare centimetru a lor pline de pasiune desăvârșită. Să ne privim după aceea ca și cum am fi atins Paradisul și nu ne-am fi săturat. Numai că ochii mei se deschid și lângă mine este doar o carte abandonată și plapuma amintește că a fost doar un vis al unei seri oarecare din luna noiembrie. Totuși undeva parcă a fost prea real totul ca să nu se întâmple cândva pe scara unul timp nedeslușit încă. A fost parcă atât de real încât aparține unei vieți actuale, anterioare sau viitoare. Poate totuși a fost doar o licărire a unei iubiri neîmplinite dintr-un timp care încă nu se intersectează cu realitatea sau doar o umbră a unei speranțe venită din subconștient. Câteodată avem nevoie de atât de puțin pentru a gusta din fericire și uităm că iubirea hrănește viața cu împlinire și desăvârșire pentru că de fapt adevărata religie a unui om este iubirea împărtășită. Visul este punctul de pornire a unei iubiri sau factorul ei declanșator. Așa că cine nu mai speră la iubire moare înainte de a fi într-o groapă adâncă și fără sfârșit cum sunt și eu la ceas de seară atunci când nu visez.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

2 thoughts on “Câteodată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: