12.11


O frunză mai cade și copacii admiră/ o ființă care tresalta/ nici pământul nu atinge/ și doar gândurile ei o acompaniază. Aleargă liberă ca și cum ar fi singură/ nici păsările nu cântă atunci când trece ea/ un gâfâit suav doar se aude/ alearga liberă ca și cum ar face-o o singură dată în viață. Admiratorii oftează, iar muzica vocii ei doar salută/ un alergător temerar/ devine al ei însoțitor/ vrea să o cuprindă în brațe, dar ea rămâne cu ale ei gânduri. La un moment dat dispare/ lăsând totul banal și fără viață/ ciorile se aud în urma ei/ eu chiar dacă o cunosc pe nume/ ființa aceasta nu-mi este cunoscută. Este doar o taină a eternului feminin/ observată alergând pe o pistă/ o umbră a iubirii infinite/ care s-a destrămat dintr-un foc lăuntric. Undeva doar timpul și pădurea/ mai știu ale noastre vorbe/ străini ai unor sentimente care s-au ascuns tainic/ în cutia de amintiri regretate care nu și-au găsit împlinirea.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: