Ea


În viața unui muritor a fost o ea, cuminte și blajina și se înroșea precum un trandafir când o priveam agale. Contemplam la privirea ei asemenea unei picturi a unui artist desăvârșit demn de cea mai frumoasă compoziție. Zâmbetul ei misterios făcea ca sufletul meu să se înalțe și venea de atâtea ori în jos când se mai întrista. Avea și un farmec demn de o lebădă care pătrunde liniștit pe un lac. Ea voia să treacă neobservată, dar pe lângă mine nu putea să o facă pentru că-mi atingea emoția și sufletul de câte ori ochii ei calzi și timizi se întâlneau cu ai mei. În ziua când gura mea s-a deschis pentru a-i spune cuvinte, glasul ei era un cântec demn de o privighetoare rară. Fredona vocale și consoane asemenea unei păsări a cărei triluri curând au devenit melodia mea preferată. Atunci când mâinile noastre s-au întâlnit roseata din obrajii mei au presărat în ochii mei o încântare deplină. Părul ei lins demn de Cleopatra avea o strălucire aparte și mătăsos precum era în momentul în care mâna mea se alinta ușor eram demn de senzații înalte. În ziua când buzele noastre s-au întâlnit am început ușor zborul, dar nu avea cine să mai coboare dintre ele căci tot înflorea amorul. Cunoscând-o tot mai mult aroma ei părea a unor flori de câmp amestecate cu parfumul unui asfințitul de vară. Căci ea era în același timp și liniștea de primăvară și atunci când se mai supăra o toamnă tăcută. Poate că atunci îmi mai plăcea să o fac să râdă pentru că de fiecare dată când râdea eu mă îndrăgosteam mai mult de ea și ea de mine. Aș fi vrut să o țin mai mult în brațe și să-i arăt tot ceea ce este omenesc numai că destinul nostru a fost scris ca să ne trăim povestea pentru un timp scurt și intens
.   Ea a plecat de câțiva ani în alte brațe, poate mai calde decât a mele și pare fericită. Eu cel puțin mă bucur că într-o vreme a fost a mea și eu al ei chiar dacă pentru timp puțin. Astăzi timidă cum a fost s-a strecurat printre gândurile mele și a plecat cuminte spre ale lui așa cum a fost destinul nostru scris. Poate că într-o zi când ne vom mai întâlni un zâmbet ascuns ne va aminti că a fost o ea și am fost și un eu și că povestea chiar s-a întâmplat și nu a fost un vis aievea cum îmi pare astăzi.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: