Povestea a două inimi


Dimineața chiar devreme inima mea a ieșit la plimbare ca să admire pădurea, animalele și un leagăn. Tot mergând ea obosită s-a întâlnit cu multe inimi, însă nu le-a prea băgat în seamă. Dorind să mi se întoarcă acasă s-a așezat întâi pe malul unei ape line. Zgribulita și extenuata a zărit a auzit o melodie lină a unei alte inimi pline. Pesemne era un cântec trist despre cum în această lume nu mai găsim inimi bune dornice de iubire. Inima mea cum a zărit-o a dorit ca să se ascundă, dar era prea târziu căci Cupidon trimise deja săgeata iubirii. Cealaltă inimă, fiind lovită de săgeată, se opri din mersul și uitându-se în jur o zări pe a mea inimă mai speriată decât ea. Păreau două năluci care se zăresc în ceață care sunt luminate încet și sigur de razele iubirii. Soarele,zâmbind la cele două inimi, căuta să le lumineze, însă ele amândouă au fugit fiecare în direcții diferite. Cum căldura tot creștea s-au oprit parcă vrajite și a mea inimă a început să calce ușor tocmai peste roua ierbii ajungând tot mai obosită lângă cealaltă inimă. I-a propus ca să se adăpostească la umbra unui copac pentru ca razele puternice să nu le mai obosească. Sovaielnica și distanta cealaltă inimă a acceptat și au ajuns tot șoptind aproape de un copac. Cum mergeau cele două inimi din spate se vedea furtuna, plină de nori negri zbuciumati a trecutului lor trăit. În față era ceața viitorului lor, însă tocmai la umbra copacului unde se așezasera întocmai cele două inimi era umbră și călduț întâlnind prezentul lor. Povestisera ele o vreme despre ce nu îmi este dat să știu căci inima mea de când s-a întors nu mai este mohorâta și zâmbește tot mai des. Despre cealaltă inimă mai șoptește pe un glas înțeles numai de noi, însă știu că și-a dăruit iubirea ei pentru că și a mea inimă a primit o iubire la fel de mare ca și dar înapoi. S-a înțeles inima mea cu gândurile mele tocmai ca să tot picteze forma celeilalte inimi și a trupului ei tot mai des. Mai departe, chiar dacă știu nu vă pot spune mai multe căci mi-au spus frumos inima și gândurile mele că iubirea nu se anunță cu fanfara. Ea are nevoie ca să fie arătată și demonstrată numai celeilalte inimi și restul oamenilor când va fi vremea sunt numai spectatori ai dansului iubirii a două inimi, întocmai ca a ei și a mea. Doar atât mi-a povestit inima mea și așa v-am spus și vouă despre cele două inimi care nesperand s-au întâlnit și nu s-au despărțit nici în astăzi și nici în vremea de apoi…

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: