Trandafirul de Emil Garleanu



La o margine de drum,
înflori un trandafir…
nici de alba lui culoare,
nici de lujer, nici de floare,
nu mă mir.

Nu-i o-ntâmplare
c-apăru așa, deodată,
pură și înmiresmată,
lângă un ciulin semeț…

Omul, cum e el isteț
și ar vrea să-i aparțină
tot ce este mai frumos
din creația divină,
se porni pe stricăciune.

Cât să țină o minune?
Cât tulpina-i ca mărgeanul
să urce la cer – tot anul?
Iară frunza ca smaraldul,
cât să dea sclipiri în faldul
trenei zorilor – o viață?

Hai, că-i mult,
prea se răsfață
Dumnezeu, lăsând natura,
laude, cu toată gura,
să-I aducă.

Nu se poate
ca atâtea-naripate
să străbată pieziș cerul
pentru a sorbi misterul
florii ăsteia grozave.
Lucrurile sunt prea grave.

Fluturii cad adormiți,
altele, dacă nu știți,
ori se sting, de gelozie,
ori se-nchină-acestei flori
care a făcut furori.

Iată cine-i trandafirul,
ieșit din anonimat
într-o zi,
fără-a-și dori
nimic din ce i s-a dat.

Bucurăndu-se de toate,
dar și trist, că-i sunt… furate,
pe măsură ce primește
seva vieții și-nflorește.

  • Tu n-ai ghimpi! I-a zis sticletul,
    ce te miri ca nătăflețul
    de ghimpat stă drept și are
    încă un tulei de floare?
  • Oare aș putea și eu
    să îl rog pe Dumnezeu
    să îmi dea, ca lui Ciulin,
    măcar colo, ici, un spin?
  • Sigur, sigur, îndrăznește,
    știi că Domnul te iubește
    și, în plus, nu-I ceri decât
    să te facă… mai urât.

Câte picături de sânge
de-atunci trandafirul strănge,
asta o puteți vedea:
nu mai este cum era.
Din contră-i și mai frumos!

Ieri, ca neaua, alb, sfielnic,
devenit-a nu doar roșu,
plin de flori,
ci și puternic.

O problemă ar mai fi.
Ridicată de Ciulin.
Cică nu mai vrea sa-i fie
trandafirului vecin.🤫🌹🥀🌱

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: