O casă pustie


Astăzi aș fi dorit să mai văd casa bunicilor mei. Aș fi ajuns la poarta unde de obicei o vedeam pe bunica mea muncind prin curte. Un câine care mă lătra la intrarea în curte și înceta atunci când primea primele oase. Costeiul era plin de cucuruz și de câte ori nu am măcinat cucuruz în curte vorbind despre lume cu bunica mea. Avansând în ogradă treceam pe lângă “casa din sus” unde dormeam atunci când eram copii și bunica venea să ne trezească pentru a duce laptele la laptarie. Bunica mi-ar fi auzit vocea și “drăguțul lui mama” ar fi fost pupat în mod repetat pe obraji. Ne-am fi dus în casă despachetand cele aduse în plase vorbind despre ceea ce mai era la oraș. Aș fi ieșit în ogradă unde altă dată erau găini, rate și gâște. Porcii guitau la ceasurile amiezii după laturi și s-ar mai fi auzit vocea bunicii “da le și bostan “. La un semnal s-ar fi deschis poarta și vacile apăreau țanțoșe, iar în spatele lor cu o bota bunicul meu cu un zâmbet pe buze că i-a venit nepotul. Am fi mâncat toți trei după ce bunicul ar fi muls vaca și în canita mea. După amiaza ne-am fi dus cu căruța și eu în fața vacilor cu bunicul în căruță, mai spunând o vorbă bună, mai una mai puțin bună și o glumă falindu-se că nepotul lui Cica Blaga și Anisca știe să-și facă cruce. Seara am fi ascultat “Radio Cluj ” și muzica de camara cu un Bau Bau ascuns la Capul Dealului. Numai că moartea care nu are bunici i-a luat pe ai mei și i-a dus în Rai. Astăzi dragă bunică, așa cum ți-am promis în casa dumnitale pustii eu nu am mai călcat. Nici satul bunicilor mei nu mai reprezinta nimic atât timp cât ei fizic nu mai sunt în lumea aceasta. Sunt doar două morminte în cimitirul satului, unul lângă celalalt, udate de lacrimi și de neconsolatul regret al pierderii lor. Odihnă liniștită dragi bunici și știu că de acolo Sus din Cer nu ați uitat de mine așa cum nici eu nu v-am uitat. Vă mulțumesc pentru grija pe care mi-o purtați și acum ca și atunci când ați fost pe Pământ!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: