2.10.


Astăzi de dimineață m-am întâlnit cu toamna/ avea părul roșcat/ cu lacrimi de ploaie în ochi/ și privirea spre ceea ce a fost. În brațe avea cenușiul/ din sufletul oamenilor/ mi-a turnat în pahar nostalgie/ și s-a ascuns de privirile amare. Mi-a arătat iubirea/ struguri și porumb/ turna în suflet mirarea/ și privirile oamenilor de plumb. Cernea vântul melancolia și îngrijorarea/ uitam de mine că sunt muritor/ aducând petalele iubirilor căzute/ știa ea, toamna că suntem doar praf și cuvinte cernute. Chema negrul pământului pentru a-mi lua frunzele/ suiera printre crengi sentimente de viroză nespuse/ alunga din pădure toate înaripatele/ astăzi suntem doar mistere cu glugile puse. Zboară în câmpii doar corbi ai oamenilor plecați/ toamna aduce versuri ale sufletelor uitate/ amintirea este pentru eternitate/ oamenii pleacă pentru a fi distanțati. Toamna mi-a lăsat o vorbă de adio/ îmbătata de liniștea profundă/ mai lasă-mi în izvorul care poate să cuprindă/ pe mine și o romanta de despărțire. Atinge-mi obrajii cu vestede povești/ spuse la gura sobei ca și cum ar fi vesti/ mai lasă-mi speranța metaforei vremurilor trecute/ astăzi este doar cântecul speranțelor mute.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: