Pe ce dai note bă profesore?


În multitudinea verilor de învățat pentru examenul de titularizare, hai că s-au făcut cincisprezece în vara aceasta, am ajuns și la această întrebare. Parcurgând un drum cu această întrebare în gând am mai auzit un citat “Părintele are întotdeauna dreptate și în fața lui profesorul tace în caz contrar părintele își muta copilul la altă școală și se desființează catedre și devenim șomeri.” O altă vorbă a unui cadru didactic pensionar mi-a rămas în minte “cine poate să scape de învățământ la catedră scapa”. În tot această nebuloasa de a împărți anul școlar în module mulți elevi și părinți și-au închipuit că elevii nu mai primesc note. În aceste momente am simțit cum cartea din care învăț în fiecare an “Didactica istoriei” scrisă de Alice Ionela Roaita deschisă la capitolul “Evaluare” mi-a scăpat printre degete. Începeau să iasă pe rând evaluarea continuă și finală. Se luau de mână cu funcțiile evaluării, de diagnostic, predicție și de îmbunătățire a rezultatelor aplicate prin metodele active, semiactive și pasive. Dispăreau metodele complementare ale evaluării ca portofoliul, proiectul sau referatul. Luau de mână testul docimologic cu itemii obiectivi, semiobiectivi și subiectivi. Chiar îmi făceau cu mânuțele itemii cu alegere duala, multiplă și de asociere. Plângeau pentru că trebuie să ne despărțim itemii cu răspuns scurt, de completare și întrebări structurate. Amarul simțeam din privirea itemilor eseu liber, eseu structurat și rezolvarea de probleme. Pentru a nu scrie despre factorii perturbatori sau stilul de notare “Curba lui Gauss” cu stilul dictatorial, autocratic rămânând doar laisse faire. Așa cum spun părinții știu ultimul stil se referă la profesorii care lasă elevii și mai nou părinții să conducă evaluarea. Părinții binenteles primind notele într-un dosar cu șină unde profesorul întocmește o cerere în urma cărora să-și exprime, conform scării de notare Likhert, acordul, dezacordul sau indecis. Normal că nu lipsește antetul, stampila și semnătura părinților.

Concluzionând amar cinsprezece examene de titularizare sunt aruncate la gunoi în fața fițelor “Ministerului Educației, Cercetării și Inovării” și instituției părinților care pot să-și mute copiii în ce școală doresc. De parcă învățarea continuă nu va conta în altă școală. Mă scuzați, dăm note pe caiet, face un referat cu text și poze de pe internet și luam zece. Dragi părinți, știu că vrem ca să ne lăudăm cu copiii noștri, dar haideți să ne lăudăm cu ceea ce poate și știe. Nu sunt toți copiii noștri genii și asemenea noua se vor pricepe doar la unul sau doua domenii. Cunoștințele lor le acumulează în funcție de posibilitățile lor. Să nu ne mințim că sunt de nota zece când merită șapte. De asemenea să nu devenim directori ai unor școli unde sunt cadre didactice supuse a multor examene. Mă scuzați din nou, dar chiar am uitat! Aceste rânduri sunt scrise de un profesor suplinitor care nu știe prea multe despre activitatea didactică după 15 ani de învățământ și examene de titularizare. Știu doar profesorii titularizati cu cinci, șase, șapte pe bune sau când postul de profesor unde era numit a devenit liber. Mulțumim articolului 253 pentru titularizarea cu aere de superioritate. În această situație îmi retrag cuvintele și declar ferm că al șaptelea capitol din cartea mai sus amintită numit “Evaluarea ” nu mai există. L-am învățat în teorie în luna iunie a anului curent pentru a nu-l pune în practică în luna septembrie. Până la alte precizări ajungem ca și cadre didactice de râsul curcilor într-un învățământ în care orice contează numai nu corectitudinea, cinstea și seriozitatea elevului care învață fiecare lecție. Oricum au dispărut absențele cu roșu și în curând absențele, notele aproximativ corecte și pedepsirea actelor de indisciplina prin intermediul notelor. Mai rămâne ca domnul ministru al Cercetării și Inovării, nu pot scrie a Educației, să pună capacul de rigoare peste sicriul învățământului românesc și vom fi toți mulțumiți. Eventual ne dezumanizam toți și mergem la lucru doar pentru a avea de unde veni acasă și a aștepta ziua de salariu, notele de la părinți ca să le trecem în catalog, toate hârtiile posibile completate și câteodată dăm și bani pentru a lucra în școală. În rest totul este bine în învățământ cât timp se termina cu vineri și cu vacanță. Vacanțele lungi și dese cheia marilor insuccese pe fond de ten “învățați, învățați, da-ți zece și nu-i forțați “.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: